Război total în port: operatorii și sindicaliștii nu mai recunosc legitimitaea conducerii CNAPMC(802)


ORGANIZAŢIA PATRONALĂ ,,OPERATORUL PORTUAR” și FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR PORTUARE nu vor participa la întâlnirea propusă de către conducerea CNAPMC.

”Vă comunicăm faptul că, apreciem invitaţia dvs. ca fiind tardivă şi inoportună la acest moment, în contextul prezentat, fiind ( din păcate) cu mult depăşită etapă unui dialog constructiv.

În egală măsură, aşa cum am afirmat în mod ferm, nu recunoaştem legitimitatea actualului Consiliu de Administraţie al companiei şi nici a conducerii executive, solicitându-vă – cu această ocazie – înaintarea demisiilor de onoare, faţă de actul de management pe care îl realizaţi în mod defectuos ;

De altfel, precizăm că ,,disfuncţionalităţile constatate şi reclamate în mod constant de către operatorii portuari ” nu pot face obiectul discuţiilor în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie , întrucât gravitatea şi complexitatea problemelor existente la acest moment exced potenţialului de rezolvare al actualei conduceri a CN APM SA”, spun reprezentanții celor două organizații. 

”Nu în ultimul rând, apreciem invitaţia dvs. pur formală şi derizorie, realizată cu scopul de a evidenţia „disponibilitatea” reprezentanţilor companiei la dialog, fără că – de fapt – să se intenţioneze soluţionarea concretă a problemelor cu care se confruntă comunitatea portuară. Ţinând cont de toate aceste considerente, apreciem că demisia de onoare a membrilor Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive reprezintă o prima soluţie necesară în rezolvarea problemelor cu care se confruntă agenţii economici ce îşi desfăşoară activitatea în din Portul Constanţa”, se mai arată în comunicat.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri