CJC - Măsuri ferme pentru siguranța și confortul cetățenilor

CJC - Măsuri ferme pentru siguranța și confortul cetățenilor (638)


În acest sfârșit de săptămână, toate resursele și capabilitățile structurilor MAI, instituțiilor publice, administratorilor de drumuri și companiilor care asigură utilitățile publice, se vor concentra pe siguranța și confortul cetățenilor, astfel încât aceștia să nu resimtă niciun disconfort ca urmare a fenomenelor meteo nefavorabile anunțate.

 

“Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a reunit astăzi în ședință pentru a stabili un plan de prevenire și de minimizare a riscurilor generate de condițiile meteo severe. Din această seară, de la ora 18:00 și până duminică la ora 18:00, meteorologii anunță vânt puternic și precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. De sâmbătă noapte, începând cu ora 02:00 și până duminică, 26 noiembrie, ora 16:00, județul Constanța se va afla sub COD PORTOCALIU de ninsori și viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale de până la 85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de m.


La nivelul Consiliului Județean Constanța s-au luat măsurile necesare pentru a asigura traficul pe drumurile județene, siguranța cetățenilor și accesul la utilitățile de bază. Reprezentanții RAJA SA vor asigura surse alternative de energie în zonele expuse, iar cei de la DGASPC vor pune la dispoziție refugii și spații de cazare celor aflați în dificultate. Mai multe echipaje de la Drumuri Județene vor fi pe poziție în zonele sensibile din județ și vor acționa cu 89 de utilaje și 236 de oameni, având în dotare 6.300 de tone de sare și 9.700 de tone de nisip. Dispeceratul de iarnă al societății a fost activat și va funcționa permanent la numărul de telefon: 0241.630.696.

Vă îndemn să vă echipați autovehiculele pentru condiții de iarnă, să evitați pe cât posibil deplasările și să vă adresați, în caz de necesitate, dispeceratului central al Societății Drumuri Județene Constanța SA.” – Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri