Investiții de 90 milioane de lei în zona centrală a Constanței

Investiții de 90 milioane de lei în zona centrală a Constanței(162)


Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, a semnat contractul pentru implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură care se va derula cu fonduri europene la nivelul municipiului Constanța în perioada următoare.

Decebal Făgădău: „Am semnat contractul pentru reabilitarea zonei centrale a Constanței, adică strada Ștefan cel Mare și zona adiacentă, un contract de aproape 90 de milioane lei! Licitația este în curs de desfășurare și, după semnarea contractului de execuție, vor urma 18 luni pentru lucrări ce vor schimba fața orașului nostru!”.

 

Proiectul “Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” are cod SMIS 129226, o valoare de 89.854.757,70 lei (fonduri europene 98% și bugetul local 2%)“ și vine să readucă zona pietonală de pe strada Ștefan cel Mare pe lista destinațiilor preferate pentru o plimbare pe jos prin municipiul Constanța, alături de Faleza Cazino, Piața Ovidiu sau promenada din stațiunea Mamaia.

Astfel, pe strada Ștefan cel Mare vor fi derulate următoarele lucrări:

- reabilitarea/extinderea zonei pietonale (15.789 mp);
- marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități;
- fântâni arteziene;
- spații verzi (5.206 mp);
- mobilier urban inteligent (bănci, spații de ședere, cișmele), inclusiv WI-FI gratuit;
- rasteluri pentru biciclete;
- iluminat public inteligent;
- sisteme informare - 15 panouri;
- sistem de supraveghere video.


Odată cu strada Ștefan cel Mare, pe zona adiacentă, reprezentând bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân (de la intersecția cu Bulevardul Mamaia până la intersecția cu Ferdinand) vor fi realizate următoarele investiții:

- benzii unice de transport public (2.817 m);
- marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități;
- pistă pentru biciclete (5.304 m)
- reabilitare trotuare (38.273 mp);
- semnalizarea verticală și orizontală;
- 12 stații de autobuz moderne;
- iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete și iluminat smart pentru trecerile de pietoni.


De asemenea, pe străzile Mihai Viteazu, I. Gh. Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter vor fi reabilitate și extinse trotuarele, va fi realizată semnalizarea verticală și orizontală și va fi modernizat iluminatul public.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, Axa prioritară 4. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.




jooble.org