LIGA NAVALĂ ROMÂNĂ

LIGA NAVALĂ ROMÂNĂ(337)


Reporter la punct fix

 

Societate pentru propaganda, orientarea şi apărarea intereselor naţionale pe apă, îmbrăţişează toate chestiunile maritime şi fluviale. Ea caută să cultive, să răspândească şi să întreţină viu spiritul şi interesul public pentru mare şi binefacerile ei. Popularizând cunoştinţele navale şi sporturile nautice, cunoscând apa şi vrăjile ei, se va putea ajunge la iubirea şi cultul Apei, ca şi la o doctrină navală românească.

Pe 8 martie 1928 – LIGA NAVALĂ ROMÂNĂ ( „LINARDO” ), cu sediul în str. Eugen Carada nr. 7 Bucureşti, prin hotărârea judecătorească nr. 6728 a tribunalului Ilfov, are aprobare de funcţionare şi primeşte statut juridic, stabilind-şi obiectivele.

Primul comitet de conducere :
- preşedinte, general Paul Angelescu - Ministru de război
- vicepreşedinţi, viceamiral Vasile Scodrea – Comandantul Marinei Militare şi viceamiral Constantin Bălescu
- secretar general, comandor Ion Bălănescu
- membri, contraamiral Ioan Coandă şi
prof. univ. Marin Ştefănescu
- casier, comandor Angelo Teodorescu
hotărăşte, ziua de 15 august ca „Zi a Mării”, înfiinţarea de filiale, în orice localitate sau pe orice navă, cu cel puţin 9 membri, pentru o perioadă de 5 ani şi ca marcă distinctă un pavilion triunghiular, cu iniţialele LNR, suprapus pe o ancoră.

Liga a fost pusă sub Înaltul patronaj al Reginei Maria, iar din 1933 – preşedinte a fost Regele Carol II ; ofiţerul Eugeniu Botez, secretar al Ligii, înfiinţează revista „România Maritimă şi Fluvială”.

Printre acţiunile realizate s-au numărat : stabilirea „Zilei Apelor”, înfiinţarea Societăţii „Salvamar” şi a asociaţiei „Cercetaşii Marinari”, expoziţii, conferinţe publice şi filme marinăreşti, editarea de lucrări etc.

În anul 1933, revista îşi schimbă numele în „Marea Noastră” iar Liga are legături cu organizaţii europene de profil şi cu asociaţiile sportive.

Cele 12 filiale, aveau preşedinţi pe : contraamiral I. Bălănescu la Constanţa - cu 970 de membri ; inspector Panaitescu la Sulina - cu 550 membri ; contraamiral Bărbuneanu la Galaţi - cu 489 membri ; comandor I.C. Cerna la Brăila - cu 105 membri, etc.

Pe 19 mai 1940, apare noul Statut, cei 12.000 de membri frecventează cele 43 de filiale, sediul central este pe str. Spiru Haret nr. 6, preşedinte LNR este viceamiral-adjutant Nicolae Păiş, preşedinte de onoare - Regele Mihai, dar activitatea ia sfârşit în 1949.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti nr. 486 / 27 februarie 1990, aprobă reînfiinţarea LIGII NAVALE ROMÂNE, după 41 de ani de pauză.

Preşedintele LNR, viceamiralul Gheorghe Sandu şi colectivul de conducere stabilesc principalele activităţi :
• organizarea Zilei Marinei de Sfânta Marie şi comemorarea faptelor marinarilor
• legătura cu armatorii, instituţii, fundaţii şi cluburi din ţară şi străinătate
• organizarea de simpozioane, expoziţii, cursuri, cercuri, conferinţe sau vernisaje
• ridicarea de monumente şi întreţinerea celor existente
• înfiinţarea de noi filiale, creşterea numărului de membri
• păstrarea tradiţiilor româneşti prin diverse acţiuni, răspândirea culturii marinăreşti, a turismului local, sporturilor sau protecţia mediului.

Filiala Constanţa, se reconstituie pe 25 martie 1990, având în frunte pe contraamiral Ilie Ştefan ; apare revista „Marea Noastră” – ediţie nouă.

Prima Conferinţă Naţională, are loc pe 2/3 iunie 1990 în Bucureşti, Statutul se aprobă la Adunarea Generală din martie 1994.

Preşedinţii ligii au fost : 1994 - viceamiral Victor Bogdan, 12 mai 2007 - contraamiral ® Ioan Chiril, 2009 - contraamiral ® Ioan Marian, 15 mai 2010 - clc Laurenţiu Mironescu

Noul sediu se află pe Calea Griviţei nr. 121, cele 11 filiale au activităţi funcţie de zonă, sponsori sau simpatizanţi.

Liga Navală Română este forumul de exprimare al celor care iubesc marea şi Dunărea, este vector de promovare a valorilor şi tradiţiilor Marinei Române, este promotor al culturii marinăreşti. LNR are în preocupări orientarea profesională marinărească a tinerilor şi susţinerea ocupaţiilor conexate mării şi fluviului. LNR urmăreşte realizarea în societatea noastră a unei stări de spirit, a unor atitudini şi mentalităţi favorabile marinei, construcţiilor navale, porturilor, învăţământului de marină.

Conducerea L.N.R. se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernamentale nr.26/01.01.2000 prin :
- Adunarea Generală anuală a L.N.R. (Conferinţa Naţională a L.N.R. din 4 în 4 ani) şi
- Consiliul Director Naţional al L.N.R.

Să nu uităm expresia lui Jean Bart : numai printr-o Ligă Navală întreaga suflare românească va înţelege rolul apei în propăşirea neamului.

 

Petre MARAVELA

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri