Piaţa de software din România, în creștere

Piaţa de software din România, în creștere(637)


Piaţa de software din România va depăşi 3% din PIB, iar IT-ul va reprezenta peste 10% din PIB, în următorii ani, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, Teodor Blidăruş, într-o conferinţă de specialitate.

"Faptul că IT-ul românesc este în creştere este un lucru bine cunoscut. Faptul că la sfârşitul anului trecut a realizat o creştere de peste 21%, în condiţiile unei creşteri an la an în ultimii ani de peste 15%, în medie, este cu adevărat un lucru excepţional. Prognoza noastră este că, în următorii ani, piaţa de software va ajunge să reprezinte peste 3% din PIB şi piaţa de IT în general peste 10% din PIB. Am depăşit la finalul anului trecut 3 miliarde de euro şi prognoza pentru anul viitor este că vom depăşi 4 miliarde euro cifră de industrie", a spus Blidăruş.

Potrivit acestuia, productivitatea este în creştere în sectorul IT din România.
"Avem în momentul de faţă o creştere cu peste 10% a productivităţii. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a acestei productivităţi, ceea ce denotă apetitul românilor şi pieţei româneşti de a se îndrepta spre servicii cu valoare adăugată. Numărul de angajaţi din industrie creşte. Estimăm pentru anul 2016 că va depăşi 90.000. Dacă am avea 120.000 - 140.000 de angajaţi, toţi ar avea de muncă astăzi", a mai afirmat oficialul ANIS.




jooble.org