Grupul consilierilor PNL: De ce oare toate nenorocirile PSD-ALDE se întâmplă marți?

Grupul consilierilor PNL: De ce oare toate nenorocirile PSD-ALDE se întâmplă marți?(1320)



În ședința Consiliului Județean Constanța de marți, 28 februarie a.c., majoritatea PSD-ALDE-PMP a numit în conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța o persoană suspectă de grave fapte de corupție.

„Clica PSD-ALDE-PMP continuă - într-un mod total netransparent - să pună sub semnul întrebării legitimitatea și integritatea instituțiilor statului, culmea, din nou într-o zi de marți! De astăzi, în Consiliul de Administrație al celei mai importante instituții publice de sănătate din județ, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, face parte Alin Pilcă, încă suspect de grave fapte de corupție precum cumpărare de influență și constituirea de grup infracțional”, este de părere consilierul județean liberal, George Muhscină.
Acesta consideră că este foarte grav modul în care s-a făcut această numire.

Toate proiectele pe care le aveam programate pe ordinea de zi a CJC erau disponibile pe site, cu excepția punctului 20 unde aveam să aflăm că ALDE îl va propune și PSD + PMP îl vor vota pentru a face parte din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean pe Alin Pilcă. O persoană fără niciun fel de legătură cu domeniul medical, dar cu legături serioase și dubioase cu spectrul politic, legături pentru care, la un moment dat, a și fost reținut de procurori”, susține George Muhscină.

Potrivit declarațiilor consilierului județean liberal, „majoritatea PSD-ALDE -PMP acționează în stilul consacrat deja, pe ascuns, subteran, cu teamă de asumare. Pe bună dreptate! Să numești la conducerea celei mai importante instituții de sănătate publică din județ, o instituție care gestionează un buget de peste 270 de milioane de lei anual, o persoană suspectată că face parte dintr-un grup infracțional nu este motiv de mândrie pentru nimeni”. 

Reamintim faptul că PNL Constanța l-a propus inițial pentru același post de membru în CA al Spitalului Județean Constanța pe doctorul Marius Enescu, în prezent consilier județean al Partidului Național Liberal. 

„Trebuie să aveți puțină răbdare și să comparați CV-urile celor doi candidați propuși pentru Consiliul de Administrație al Spitalului Județean. Pe de o parte noi, Partidul Național Liberal, ne-am fi dorit ca la administrarea spitalului să lucreze un om de bună credință, un profesionist distins, medic de profesie și cu experiență mare în managementul medical, domnul doctor Marius Enescu. Pe de cealaltă parte, ALDE, susținut de PSD si PMP, l-a propus și numit pe un domn care joacă în alt film, un film cu vameși, grupuri infracționale și trafic de influență, Alin Pilcă. După ridicarea cortinei în ceea ce privește propunerea actualei majorități din Consiliul Județean Constanța, PNL și-a retras propunerea”, comentează consilierul județean Muhscină.

Nu în ultimul rând, liberalul declară că „trebuie să fim corecți totuși și să admitem că Alin Pilcă a fost, pentru moment, achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție de acuzațiile pe care i le-au adus procurorii. Știm, de asemenea, că decizia judecătorilor poate fi atacată de DNA, deci nu este una definitivă. Alin Pilcă beneficiază de prezumpția de nevinovăție ca orice alt suspect, dar de ce să riscăm? Chiar nu se găsea în ALDE o propunere ireproșabilă pentru acest post? O propunere de expert în domeniul medical, care să știe cum funcționează sistemul și ce votează în acel Consiliu de Administrație, în locul specialistului în căpușarea bugetelor de stat?”

 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri