Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
La Mulţi Ani, Sorin Ovidiu Cupşa!

La Mulţi Ani, Sorin Ovidiu Cupşa!(2554)


Ovidiu Sorin Cupșa s-a născut pe 26 iunie 1971, la Bistrița, în inima Ardealului.

Este doctor inginer, Director General și Președinte al Consiliului de Conducere al CERONAV, ca şi vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL) - Filiala Constanța. Doctor în ştiințe, cu teza de studiu a mecanicii fluidelor: „Contribuții la stabilirea mecanismului interacțiunii statice și dinamice dintre apă și structurile hidrotehnice”, în specializarea Inginerie Mecanică, din 2010. Absolvent al Universității Maritime Constanța (UMC), Facultatea de Navigație și Transport Maritim, în 2000. Absolvent al Institutului de Marină Civilă din Constanța, Facultatea de Electromecanică Navală, în 1994. Absolvent al unor cursuri de management, la universități de prestigiu din: București, Londra, Dubai, Kuala Lumpur.


A fost un luptător, întotdeauna: revoluţie, Liga Studenţilor, cofondator PNL

Pe perioada studiilor universitare, a fost membru fondator și unul dintre liderii Ligii Studenților din Institutul de Marină Civilă, membru in Senatul Universitar și reprezentant al studenților în Consiliile Profesorale. Participant, cu arma în mână, la revoluția din decembrie 1989 și participant la greva foamei din 6 - 7 februarie 1990, în urma căreia învățământul de marină comercială a fost demilitarizat și Constanța a devenit centru universitar. În 1994 a participat la înființarea primului aparat central al Partidului Național Liberal (PNL) din România.


Ofiţer de marină comercială, manager la stat sau în economia privată, consilier local, profesor universitar, activist civic!


Din 1995, a navigat ca ofițer în flota comercială, română și internațională, timp de trei ani, iar din 1997 a deținut diverse funcții în sectorul public și privat.
A fost ales în 2004 consilier județean în Consiliul Județean Constanța din partea Partidului Național Liberal.
Între anii 2005 – 2007, a deținut funcția de director la S.C. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CN APMC) SA, Filiala Telecomunicații. În anii 2007 – 2008, a deținut funcția de Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CN ACN) SA. Între 2004 – 2008, a deținut, succesiv, pozițiile de: Președinte al Consiliului de Administrație la Șantierul Naval Mangalia, membru AGA la Compania Națională de Investiții, membru AGA la “Transcanal” SA.
În perioada 2010 – 2012, a predat ca Lector Universitar la Universitatea Maritimă Constanța (UMC), Facultatea de Navigație și Transport Maritim. Din 2013, este Conferențiar Universitar – Asociat, al Universitaţăii Maritime Constanța, Facultatea de Navigație și Transport Maritim.

 

Din 2012, este Director General și Președinte al Consiliului de Conducere al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), fostul CPLMC.
Este inițiatorul și coordonatorul “Master Plan” - ului național pentru transporturi pe apele interioare.
În legislatura 2008 -2012, a fost consilier municipal în Consiliul Local Municipal Constanța, din partea PNL, membru al Comisiei Buget - Finanțe. Membru în comisiile de lucru: case pentru tineri, locuințe modulare, realizarea rețelei edilitare subterane de cabluri (la care a fost inițiator în Consiliul Local).
Este inițiatorul campaniei "100 de zile pentru 100 de ani". Campania a implicat societatea civilă și a mediat dialogul între autoritățile responsabile în identificarea unei soluții de reabilitare și administrare a celui mai important monument arhitectonic în stil art-nouveau din Sud-Estul Europei: Cazinoul din Constanța.
Din 2010 este vicepreședinte al Partidului Național Liberal Filiala Judeţeană Constanța.


Autor de cărţi şi articole de management, fizică şi inginerie, dar şi debutant (în volum) ca… poet!


A publicat, ca autor sau coautor, cărți şi lucrări în reviste, cotate în Baza de Date Internațională!, având ca obiect studiul canalelor navigabile românești, ca și altele, cu caracter tehnic, în domeniul mecanicii fluidelor, al fizicii teoretice.
A publicat şi un volum de… beletristică (poezie!): "Iluziile unui secol", la Editura “Dobrogea”, din Constanța, în anul 2012!
Este căsătorit cu Elena Cupșa, medic şi este tatăl a patru copii: Almeria-Lerida (n. 1998), Edmond (n. 2000), Elena-Sofia (n. 2010), Eric-Andrei (n.2012).

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri