Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(250)


AMALGAME

 
 * Primarul comunei tulcene Ceatalchioi, Tudor Cernega, a cerut autorităţilor naţionale sprijin pentru locuitorii satului Plauru, care de mai mult de o lună semnalează faptul că dronele ruseşti care atacă portul ucrainean Izmail le survolează casele şi unele dintre ele cad foarte aproape de localitate. Unii tulceni din comuna Ceatalchioi spun însă că nu vor să plece din satele în care s-au născut. Primarul a mai spus că satul Plauru se află la o distanţă de cel mult 300 de metri de zona din portul Izmail în care au avut loc cele mai multe atacuri cu drone şi a amintit şi faptul că, din cauza numeroaselor nave care folosesc sectorul românesc al Dunării de pe braţul Chilia, pescarii nu-şi mai pot desfăşura activitatea.

Zgomotele atacurilor ruseşti asupra portului ucrainean Izmail îi sperie şi pe locuitorii satului Ceatalchioi. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a fost miercuri în comuna Ceatalchioi şi s-a întâlnit cu oamenii din satul Plauru. În timpul vizitei, ministrul Apărării a confirmat că pe teritoriul României, în apropiere de satul Plauru, au fost identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone, fragmentele fiind analizate de specialişti pentru identificarea aparatului de zbor.

 

 * Nava SAR ARES, din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, a fost solicitată pentru a interveni de urgență, pentru preluarea unui bolnav. La bordul navei general cargo MV ABRAHAM, aflată sub pavilion Insulele Comore, un marinar sirian acuză simptome de insuficiență respiratorie. La ora 17:55, nava Sar ARES cu echipajul de la bord: Lupu Florin- căpitan, Pascu Valentin- ofițer, Vultur Emil- ofițer mecanic, împreună cu doamna asistentă Nagy Vasilica s-a îndreptat cu toată viteza spre portul Sulina și au preluat bolnavul. La ora 18:45, marinarul a fost adus în condiții de siguranță către echipajul de ambulanță din portul Sulina

 

 * Pe data de 9 septembrie 2023, începând cu ora 18.00, va avea loc Time Shift Gala, un eveniment public de încheiere a Programului Internațional de Scenografie, ce se desfășoară în perioada 1-10 septembrie 2023, la Castrul Roman din Ovidiu. În cadrul Time Shift Gala publicul va putea interacționa cu artiștii internaționali invitați și va putea viziona deopotrivă instalațiile realizate în timpul atelierelor din cadrul International Program in Scenography, la care se vor adăuga o serie de lucrări și instalații de artă invitate special în Gală.

Evenimentul va fi prezentat de Pavel Bartoș și se va încheia cu un concert al trupei ARTUDITORIUM by Sebastian Burneci – un program muzical inițiat de trompetistul și compozitorul Sebastian Burneci, construit pe ideea strânsei colaborări dintre muzică și artele vizuale. Misiunea proiectului este creația muzicală originală, la granița dintre jazz și muzica contemporană, dedicată sau inspirată de artele vizuale, în galerii de artă sau în spații neconvenționale (Sebastian Burneci – trompeta/electronice, Paolo Profeti – saxofon alto, Sorin Romanescu – chitară/electronice, Olga Berar – vioară, Flaviu Ludusan – clarinet). International Program in Scenography este un atelier intensiv de zece zile în care artiști emergenți lucrează cu profesioniști consacrați pentru a realiza instalații de artă site-specific, multidisciplinare, cu caracter performativ. Programul dezvoltă un context efervescent de creație pentru artiști provenind din medii culturale diferite, care colaborează pentru a investiga rolul designului și valențele sale expresive în reinterpretarea patrimoniului cultural local.

Tema aleasă pentru ediția de anul acesta a International Program in Scenography este TIME SHIFT. BEFORE | AFTER (FALIE TEMPORALĂ. ÎNAINTE | DUPĂ), temă inspirată de Dionisie Exiguul (cca. 470 – cca. 544), călugăr din Sciția Mică ce a slujit în bazilica paleocreștină ale cărei ruine pot fi încă văzute în situl arheologic din Ovidiu. Dionisie este cel care a propus introducerea anului 0, Anno Domini (AD), divizând astfel cronologia istoriei în Înainte și După. Într-un context artistic mai amplu, tema explorează conceptele de transformare, ruptură și polarizare pe care le vedem atât de des în jurul nostru.

Anul acesta, au fost selectați în program 21 de participanți din Hong Kong, Taiwan, Canada, SUA, Germania și România specializați în scenografie, arhitectură, costume design, lighting design, sound design, media design, stage management și arte performative. Lor li se adaugă cei șapte mentori de renume internațional: Jean-Guy Lecat (Franța), Nic Ularu (România/SUA), Marina Raytchinova (Bulgaria), Bacchus Lee (Hong Kong), Billy Chan (Hong Kong), Viorica Petrovici (Romania), Paweł Dobrzycki (Polonia). Mai multe detalii găsiți în prezentarea atașată. TIME SHIFT GALA este mai mult decât un eveniment sau un vernisaj, dorindu-se a fi o invitație de a explora spațiul Castrului Roman din Ovidiu, într-un context artistic inovator, ce provoacă vizitatorii la un dialog între Trecut și Prezent, între Istorie și Creație, între Clasic și Modern.

Într-o lume în care granițele culturale se estompează, este vital să creăm spații și contexte în care artiști din diferite colțuri ale lumii pot interacționa și îmbogăți patrimoniul cultural local cu noi perspective. Cu această ocazie, vechiul Castru Roman capătă noi semnificații și devine o scenă vibrantă pentru expresii artistice contemporane. Prin această inițiativă, urmărim nu doar să aducem în prim-plan tineri artiști talentați, ci și să reafirmăm importanța dialogului intercultural într-un cadru care celebrează simultan istoria și diversitatea. Este o oportunitate unică de a experimenta cum pot coexista și chiar se pot amplifica reciproc, trecutul și prezentul, într-un limbaj artistic universal. Așadar, vă invităm să fiți parte din această celebrare a artei și a comunității globale, într-un decor încărcat de istorie și semnificații.

 

* Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a anunţat că 25 de microbuze vor asigura naveta elevilor din județul nostru. Acesta se afla pe lista preliminară a Ministerului Educaţiei cu judeţele ce vor fi finanțate în vederea dotării unităţilor de învăţământ cu microbuze destinate elevilor. La sfârşitul lunii mai, CJC a aprobat, în unanimitate, un proiect de hotărâre care prevede dotarea cu astfel de autovehicule ecologice. Președintele Consiliului Judeţean, Mihai Lupu, declara atunci că acestea vor ajunge în special în comunele în care sunt distanțe mari între sate. Investiția în aceste microbuze școlare cu un consum energetic redus ajunge la peste 6 milioane de euro, fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.
 

 * La finalul sezonului estival, Centrul Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța a prezentat bilanțul. Peste 130 de activități au fost desfășurate în ultimele două luni, spune Daniel Gheorghe, șeful centrului. Alte proiecte au avut loc în taberele școlare.

 

A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri