Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(249)


AMALGAME

 

* Invitaţi speciali, ateliere şi concerte, între 14 și 20 august, la Sfântu Gheorghe, în Deltă, unde are loc ediția a XX-a a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL. Festivalul s-a deschis ieri cu proiecţia în premieră în România a filmului ‘Kidnapped’ prezentat anul acesta în Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes. Regia este semnată de Marco Bellocchio care este deţinătorului primului Trofeu Anonimul (pentru filmul ‘Buongiorno, note’, în 2004).

Tot în premieră, în afara competiţiei, vor fi proiectate şi filmele: ‘Youth (Spring)’ semnat de Wang Bing şi ‘Last Summer’ regizat de Catherine Breillat, selectate şi ele anul acesta în cursa pentru Palme d’Or la Cannes. Seara filmului românesc de marţi, 15 august, este dedicată premierei naţionale a celui mai nou film regizat de Radu Jude – ‘Nu aştepta prea mult de la sfîrşitul lumii’, care va putea fi văzut la ANONIMUL imediat după proiecţia de la Locarno.

Ediţia de anul acesta a festivalului mai cuprinde în line up 9 alte filme de lungmetraj românesc, incluse în secţiunea Romanian OFF Section. Printre ele, spectatorii vor putea vedea, înainte de lansarea în cinematografe: ‘Mammalia’ în regia lui Sebastian Mihăilescu, ‘Tigru’ regizat de Andrei Tănase, filmele documentare: ‘Arsenie. Viaţa de apoi’ de Alexandru Solomon, ‘De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin’ de Carla Maria Teaha sau ‘Între revoluţii’ de Vlad Petri şi studiul antropologic al micii comunităţi din Sfântu Gheorghe semnat de Claudiu Mitcu – ‘Toate râurile se varsă în mare şi marea nu se umple niciodată’.

Programul festivalului cuprinde şi trei secţiuni competiţionale: două competiţii de scurtmetraje (româneşti şi internaţionale) şi o competiţie de lungmetraje care reuneşte cele mai nou filme ale unor autori care au mai fost prezenţi în selecţia ANONIMUL de-a lungul anilor. Toate acestea vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât şi în sălile de cinema din Green Village.

Trofeul ANONIMUL, în valoare de 3000 de euro, va fi acordat în urma voturilor primite de la public. Ediţia aniversară de anul acesta va fi închisă de ‘Filmul Oficial al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, Partea A’, semnat de invitata specială a festivalului, regizoarea japoneză Naomi Kawase, ce va fi prezentă la Sfântu Gheorghe pentru a accepta, în cadrul galei de închidere, Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale.

Accesul la toate proiecţiile din cadrul festivalului este gratuit, iar la proiecţiile care au loc în sală, este condiţionat de deţinerea unui bilet cu valoare zero, care asigură rezervarea locului la proiecţie şi care poate fi obţinut de pe platforma Eventbook.ro. Pentru fiecare zi de proiecţie, biletele vor fi disponibile pe platformă din ziua precedentă, începând cu ora 10:00. Comenzile sunt limitate la 4 bilete pentru fiecare adresă de e-mail.

 

* ”Am investit în Portul Galați și modernizarea liniei de cale ferată în zona de transbordare de la ecartament larg este doar un exemplu, dar și în Portul Constanța. În următorii ani, doar pe zona feroviară, investițiile în Portul Constanța și în zona adiacentă vor ajunge la aproximativ un miliard de euro”, ne-a răspuns ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu la o întrebare a redacției noastre la reuniunea de la Galați. Acesta a adăugat că s-au alocat fonduri și pe componenta navală, în cadrul noului Program Operațional de Transport, aferent exercițiului financiar 2021-2027. ”Toate proiectele majore de infrastructură din România au finanțare europeană. Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană este alături de noi, finanțează și aceste Canale de Solidaritate (pentru Ucraina - n.r.), iar țara noastră este în dialog constant cu reprezentanții Comisiei Europene”, a adăugat Sorin Grindeanu, exemplificând cu proiectul de creștere a capacității de transport pe canalul Sulina, o investiție de aproape 18 milioane de euro, tot din fonduri europene.

 

* Primăria Cernavodă organizează, în perioada 14-20 august 2023, ”Zilele orașului”, o săptămână plină de spectacole și evenimente. Din program: Marți, 15 August 2023: 10:00 – 17:00 Festivalul Concurs de Muzică Ușoară „Axiopolis” și Gala Laureaților – Interpretarea artistică a câştigătorilor Festivalului Concurs de Muzică Ușoară „Axiopolis” în sala de spectacole a Casei de Cultură Cernavoda; 19:00 – 20.00– Programul artistic oferit ansamblul folcloric ”Mugurelul”, împreună cu Manuel Bălănică, Angela Mogîlă și David Alina – scena din piațeta primăriei; 20:00 – 00:00 – Programul artistic oferit de artiştii profesionişti: Adda&Band, Pindu, Mario Fresh, Nicole Cherry.
 

* Forțele Navele Române au adus un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața în slujba Patriei, luni, 14 august, în orașele Constanța, Mangalia și Tulcea. Marți, 15 august, în intervalul orar 10.00-13.00, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, în Portul Turistic Mangalia, în prezența Zeului Neptun, prin exerciții militare demonstrative, expoziții de tehnică militară, jocuri și concursuri marinărești, iar de la ora 21.00 marinarii se vor retrage cu torțe.

La Tulcea, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, între orele 10.00 și 13.00, pe faleza municipiului, prin exerciții militare demonstrative, expoziții de tehnică militară, jocuri și concursuri marinărești.

Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023” va marca, la Constanța, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei, cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române. Programul va începe marți, 15 august, la ora 10,00, iar ziua se va încheia cu un recital al Muzicii Militare a Forțelor Navale pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, retragerea cu torțe a marinarilor până în Piața Ovidiu, unde, la ora 22.45, toți cei prezenți vor putea asista la un spectacol de artificii și drone.

 

* Aproximativ 250 de militari francezi şi luxemburghezi şi 65 de mijloace tehnice din Grupul de Luptă al NATO în România vor participa, în perioada 14 – 18 august, la exerciţiul DEPLOYEX în poligonul Babadag – a informat Ministerul Apărării Naţionale. Exercițiul are ca scop exersarea dislocării rapide a trupelor și a tehnicii, precum și creșterea interoperabilității forțelor din cadrul grupului de luptă NATO.

 

* S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia”– ediție aniversară 60 de ani. Biletele se pot achiziționa de pe platforma de vânzare a biletelor în sistem online festivalmamaia.cinemagia.ro și casierie, la următoarea adresă: Bulevardul Ferdinand nr. 56. Program casierie: 10 august -24 august: 13:00-20:00; 25 august -27 august: 12:00-18:00.

Tarifele biletelor sunt următoarele: Bilet întreg: 28 lei/zi; Bilet copii/elevi/studenți: 7 lei; Bilet pentru o zi pensionari: 14 lei. Nu se emit abonamente pe durata celor trei zile de festival, a transmis Consiliul Județean Constanța.

Potrivit regulamentului de desfășurare a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2023, accesul la festival se va face prin scanarea biletului la porțile de acces în locație (Piațeta Perla din stațiunea Mamaia), fie printat, fie în format electronic, de pe dispozitivele mobile.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța.

 


A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri