Un preşedinte sub papuc...

Un preşedinte sub papuc...(1989)


In cazul particular al primei doamne a României, intrată profund în dizgraţia opiniei publice, se potriveşte de minune zicala cu sfinţii gurmanzi. Ăia care, până la Dumnezeu, bun vorbitor de limba germană, te mănâncă, la trei mese regulate sau după un meniu fix. Cu un amendament. Din lipsă de sfinţi, pentru că traversăm o acută criză de cadre bine pregătite şi loiale, gen Oprea şi UNPR, rolul acestora a fost preluat de papucii primei doamne. Nu a făcut tot Sibiul în scăldătoare, fie vorba între noi, cât au făcut papucii ăştia, care, iată, printr-un noroc chior, ca în cazul orbului care a nimerit Brăila, au ajuns la Cotroceni! De cum s-au văzut în palat, bre, au uitat de unde au plecat! Fiţe şi ifose, grupa mare, cât cuprinde! După ce s-a aprobat instituţia numită “ Primii papuci ai doamnei”, greţuri şi fandări pe spate, ca simbol de stabilitate. Cumpăna cu intrigi şi şoapte la urechea primei doamne, vechi obicei de provincie caracteristic papucilor de casă.Reeducarea oglinjoarei fermecate, aia care abia se mai ţine în două balamale, că a fost “ şutuită” de toţi cei care au aterizat la Cotroceni. Fie, repet, printr-un noroc electoral chior, fie sărind, cu sprijinul SPP, care s-a făcut capră, gardul la Elena Udrea. Sub aspect propagandistic, tematica oglinjoarei a fost schimbată fundamental, frumuseţea fiind trecută în plan secund. Acum, când se agită papuceii, întrebarea de bază sună aşa:” Cine este preşedintele cel mai preşedinte din ţară?” Răspunsul oglinjoarei:” Prima doamnă Carmen” Din cauza acestui chestionar sociologic, s-a scris un nou scenariu, o continuare a literaturii prezidenţiale de buzunar, conform căruia, la Cotroceni, cocoşul din casă e, de fapt, găină! Papucii primei doamne a ţării şi-au făcut damblaua. Se vorbeşte mai mult despre ei decât despre preşedintele Klaus Iohannis! Desigur, cu excepţia episodului în care, întorcând din drum noul cod fiscal, s-a pus bine cu populaţia...Adică, a făcut-o de oaie! Revin la papuci. Se bagă peste tot, chiar şi acolo unde nu te aştepţi! Cu prilejul unor vizite în străinătate, s-au proptit în fruntea delegaţiei şi nu au vrut să o mai cârmească de acolo! Trasează directive. Fac propuneri de lux. Se îmbracă scump. Ii iau deseori faţa preşedintelui. Vor să redeschidă cabinetul doi. Când nu caută microfoane pe sub pat, papucii primei doamne se alintă. Sedus până la epuizare, preşedintele nu le refuză nimic, ca şi cum s-ar afla sub papuc!

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri