Răzbunare din cauza datoriilor(658)


Referitor la accidentul din data de 15.03.2015, de pe bulevardul Lăpuşneanu, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a lui M. C., în urma cercetărilor, poliţiştii rutieri împreună cu poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei din cadrul serviciului Investigaţii Criminale au stabilit că anterior evenimentului rutier, între persoana vătămată care era însoţită de doi prieteni şi conducătorul auto J. S., care era însoţit de către prietena sa, a avut loc o altercaţie în incinta unui local din Satul de Vacanţă, pe fondul unei datorii băneşti.
Ulterior, M. C. şi însoţitorii săi s-au deplasat pe jos, traversând b-dul. Alexandru Lăpuşneanu şi apoi breteaua ce face legătura dintre acesta şi b-dul. Aurel Vlaicu, ambele pe trecerea pentru pietoni marcată, moment în care, de grupul lor s-a apropiat un autoturism, condus de J. S., care a virat brusc la dreapta accidentându-l pe M. C., după care a părăsit locul faptei.
Având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a preluat cercetările în cauză sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor, iar în baza probatoriului administrat în cauză, J.S. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore.
La data de 16.03.2015 a fost prezentat Tribunalului Constanţa, instanţă ce a emis pe numele său, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri