
ÎN SFÂRȘIT! Nu vor mai fi cozi la stațiile de taxare Fetești - Cernavodă(1151)
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale informează participanții la trafic că au fost demarate lucrările de implementare a sistemului informatic pentru colectarea electronică a tarifului de trecere a podurilor dunărene din Stația de Taxare de la Fetești-Cernavodă, pe Autostrada A2, București - Constanța.
Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, utilizatorii putând opta pentru achitarea tarifului în afara Stației, în avans sau până la ora 24 a zilei următoare.
Astfel, utilizatorii vor avea următoarele opțiuni de achitare a tarifului:
- prin SMS transmis la un număr scurt;
- prin achitarea tarifului de trecere prin rețeaua de parteneri autorizați ai CNADNR
SA;
- prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi
- printr-o aplicație pentru mobil puse la dispoziție de CNADNR SA.
Faza inițială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR), printr-o serie de camere video poziționate în Agenția de Încasare, atât în punctul de intrare, cât şi ieșire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.
Menţionăm că aceste camere video ANPR identifică trecerea, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie.
”Astăzi, 16.03.2015, au fost efectuate teste operaţionale parţiale ale funcţionalităţii viitorului sistem electronic de colectare a tarifului de trecere a podurilor dunărene, în zona AI Feteşti de pe Autostrada A2, Bucureşti - Constanţa. Îmi doresc ca începând din această vară, cât și în viitor să nu se mai creeze ambuteiaje pe A2, în dreptul stației de taxare de la Fetești –Cernavodă. Credem că până la 1 mai vom reuși implementarea întregului sistem – tehnic, economic, legislativ - necesar colectării electronice a tarifului de trecere a podurilor de la Fetești - Cernavodă” a declarat Narcis Ştefan Neaga, Director General al CNADNR SA.
Articole recomandate
Decebal Făgădău: Am alocat astăzi 5 milioane de lei pentru ca anul școlar să înceapă în condiții de siguranță!

În spiritul generozității și al tradiției pascale, comunitatea PSD Cumpăna a adus lumina bucuriei în viețile a 21 de copii din comună

P R O I E C T: ORDINE DE ZI a şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal Medgidia din data de 27 august 2018, ora 1700

MEDGIDIA - Atenţionare COD GALBEN: RAJA intervine pentru deblocarea canalizărilor, în Nordul oraşului

Trafic deviat în stațiunea Mamaia până la sfârșitul lunii

Dezbatere publică privind strategia de descentralizare administrativă
