VIDEO. Un avion Turkish Airlines a ratat aterizarea(696)
Pasagerii unui avion Turkish Airlines au scăpat cu viaţă, dar unii dintre ei au fost răniţi, miercuri dimineaţă, când o aeronavă Airbus A330 a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă în Nepal, ajungând cu botul pe un câmp cu iarbă.
Zborul THY726 care decolase de la Istanbul a ratat pistă Aeroportului Internaţional Tribhuvan din Kathmandu, scrie rt.com.
Deoarece pistă era alunecoasă, după două zile de ploaie şi din cauza ceţii dense, aeronava a părăsit pista şi s-a oprit pe un câmp, au explicat oficialii aeroportului. Ei au maispus că nu a fost înregistrat niciun deces sau persoane cu leziuni grave dintre cei 238 de pasageri aflaţi la bord. Cei răniţi uşor au lovituri sau vânătăi.
Partea din faţă a aparatului a fost avariată.
Presupusele cauze ale acestui incident sunt condiţiile meteorologice nefavorabile şi vizibilitate scăzută.
Turkish Airlines este singura companie care efectuează curse de linie pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, spre Istanbul. Există negocieri și pentru o cursă internă, spre Timișoara, în perioada sezonului estival.
Articole recomandate
Unde acționează azi polițiștii de la Rutieră

BILANŢ TRAGIC al incendiului din Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 41

Campanie: alcoolul la volan este un accident

Nicușor Constantinescu a scăpat de arestul de domiciliu

„Misiune Ispititoare” de Liana Ceterchi Un spectacol omagial dedicat Reginei Elisabeta I

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost distinsă cu „Premiul pentru politicianul anului”

CONSTANȚA. Unde vor fi amplasate astăzi radarele poliției

Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

Mari companii austriece, acuzate că au profitat de defrișările ilegale din România - Investigație Der Spiegel
