Noutăți despre „Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național” pentru anul 2015(824)


Guvernul a aprobat un Memorandum care prevede încadrarea măsurii ajutorului de minimis pentru “Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional” pentru anul 2015, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.

Valoarea estimată a ajutorului de minimis care va fi acordată în 2015 operatorilor economici în baza acestui program va fi de 37,5 milioane de lei, din totalul sumei de 200 de milioane de lei ce se preconizează că va fi alocată întregului „Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național” prin bugetul anual al Fondului pentru Mediu.

Finanțarea, care va fi acordată inclusiv operatorilor economici în baza schemei de ajutor de minimis, trebuie să respecte condițiile prevăzute în Regulamentul CE nr. 1407/2013 privind ajutoarele de minimis. Schema de ajutor de minimis va fi aprobată prin act administrativ al președintelui Administrației Fondului pentru Mediu.

După cum se ştie, conform prevederilor OUG nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, Fondul pentru mediu se utilizează pentru finanţarea „Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional” (aşa numita „primă de casare”). Proprietarul beneficiază de „prima de casare” la achiziţionarea unui autovehiculul nou în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat care are o vechime de cel puţin 8 ani, primind câte un eco-bonus, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare dintre următoarele caracteristici:
- la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou;
- la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
- la achiziţionarea unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, în condiţiile în care înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a autovehiculului au loc până la 31.08.2015.

Prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, în anul 2013 au fost casate 19.845 de autovehicule uzate, cu o medie de vârstă de circa 22 de ani vechime, iar în 2014 au fost casate aproximativ 20.500 de autovehicule uzate cu o medie de vârstă de peste 19 ani.

În cei zece ani de când Administrația Fondului pentru Mediu derulează acest Program, au fost casate peste 500.000 de autovehicule uzate, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor României de protecție a mediului.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri