Cum a rămas Dorel Onaca mască la un post de televiziune şi de ce Iohannis râde doar de câteva ori pe an...(1550)

Investit într-o funcţie importantă în Partidul Mişcarea Populară, Dorel Onaca, şeful cancelariei prezidenţiale şi, în timpul liber, scafandru, ne-a oferit o probă de declaraţii de presă cu dinţii în sus. Invitat de un post de televiziune să-şi dea cu părerea în legătură cu cele întâmplate la Congresul PMP, domnia sa a reuşit performanţa de a nu spune nimic! Era viu. Mişca, pot spune, destul de natural. E drept, din buze. Ba era afară, ba în acvariu! Din când în când, ca la „canţelarie”, ca şi când l-ar fi întâmpinat pe Băsescu, râdea cu dinţii în sus. Ca şi cum l-ar fi imitat pe preşedintele Iohannis, cunoscut deja pentru performanţa sa de a râde de câteva ori pe an! Si atunci, se ştie, în nemţeşte! De ce? Pentru că nu se gâdilă... Când nu râdea, în stilul său personal, adică, bolborosind, ca orice scafandru care înoată pe uscat, domnul Onaca se uita fix în ochii celui cu aparatul de filmat! Tin să precizez, ca într-o oglindă spartă. Ca şi cum ar fi trecut un zvâc energetic prin el, din când în când, pesemne când îi venea lui bine, răspundea sec: „Nu ştiu”, „Nu comentez”! Scurt, cuprinzător şi pe înţelesul tuturor. Desigur, în acest timp, interviul ar fi putut continua o veşnicie, fără apă şi fără hrană rece! Cu siguranţă, dacă ar fi fost un interviu subacvatic, alta ar fi fost situaţia! Momentul vesel cu pricina a ilustrat elocvent diferenţa dintre „ canţelarie” şi politică. Uneori, când eşti propulsat, cum se zice, peste rând, în primul eşalon al politicii, doar pentru că te numeşti omul lui Băsescu, rişti să-ţi prinzi urechile în cele mai simple capcane...Episodul hazliu cu pricina mi-a adus aminte de oamenii din eşalonul doi. Nu mă refer la ierarhia din partid, ci, precizez, la cei care, cu prilejul unor declaraţii de presă, se îmbulzesc în spatele liderului, purtătorului de cuvânt sau, mă rog, a celui desemnat să vorbească în numele partidului. Fel de fel de moace; ochi holbaţi; ticuri de tot felul; gâfâitul poftei de putere; semne discrete către cei de acasă; salivări abundente la auzul unor propuneri de promovare; coarne puse unor colegi, ghionturi parşive însoţite de priviri nevinovate; semnul papagalului; călcatul ideologic pe şiret, datul din coate, castane sau vârtejuri rapide. E ca o poză de familie în care cel din faţă arată precum măgarul printre oi... Oamenii din rândul doi reprezintă o entitate politică diferită. In primul rând, prin atitudinea lor, dau impresia că stau în permanenţă cu căciula în mână! Alteori, seamănă leit cu un grup de cetăţeni nervoşi care aşteaptă deschiderea matinală a unui magazin cu mari reduceri de preţuri. De aceea, vorbitorul are tot timpul senzaţia că cineva îi suflă în ceafă. Cel mai neplăcut, în astfel de situaţii, este brânciul spontan, care poate dezechilibra orice individ normal. In ultima vreme, politicienii din eşalonul doi s-au înmulţit subit, mai ales de când PNL a anunţat, pe un ton pofticios, că vrea să se instaleze la guvernare! Dacă nu ştiaţi, există eşalonul doi şi în doi. Ei fac perechi de genul Haşotti- Dragomir; Cristea- Mitrana; Radu Mazăre- restul lumii; Chiru 1- Chiru 2; Gică- Slabu; Iorguş-PNTCD, PDL, PSD şi retur. Sunt doar câteva dintre tandemurile celebre de la noi în care regula de mai sus nu este valabilă.