Ce au făcut polițiștii în ultimele ore(603)


Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe O. Petru, de 47 ani, din Agigea, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 8 luni, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire.

Cercetat în stare de libertate de către poliţiştii din Agigea


În noaptea de 18/19.01.2015, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Agigea l-au depistat şi scos din trafic pe S. Dorel, de 24 ani, din municipiul Constanţa, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
S-a întocmit dosar de cercetare penală.

Cercetat de către poliţiştii din Mangalia în stare de libertate

Poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia au documentat activitatea infracţională a administratorului unei societăţi comerciale din comuna Limanu, care şi-a însuşit fără drept suma de 188.277 lei proveniţi din comercializarea produselor din gestiunea societăţii, în perioada 01.04.2009-31.03.2014.
Totodată, acesta a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului, în termen de 30 zile de la scadenţă, suma totala de 42.641 lei, reprezentând impozite cu reţinere la sursă.
Valoarea totală a prejudiciului este 230.918 lei.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri