Sâmbătă, 25 mai, a avut loc la Medgidia cea de-a patra ediţie a Turneului Internaţional de lupte tătăreşti „Trofeul Mării Negre”, manifestare organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România prin filiala Medgidia în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.
S-au înscris în competiţie sportivi din Crimeea (Ucraina), Turcia, Bulgaria şi România, concursul fiind structurat pe două categorii, respectiv 18 – 23 ani şi „open”. La prima categorie, locurile I şi II au revenit luptătorilor Yunusov Arsen şi Seidov Ilimdar din Crimeea, în timp ce la „open” finala s-a disputat între Gelil Denis (locul I) şi Saladin Baiar (locul II), ambii din România.
La eveniment au luat parte şi senatorul PSD Nicolae Moga, deputatul PNL Mihai Lupu, subsecretarul de stat din cadrul DRI Aledin Amet, subprefectul Iucsel Selamet, primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz, Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf.
„Parte a identităţii noastre, kureşul este una dintre coordonatele care ne definesc pe noi, tătarii. Cunoscut drept sport tradiţional al tătarilor, cu o vechime considerabilă, kureşul ne şi apropie, astăzi, de semenii noştri de altă etnie, şi mă refer aici la concurenţii care provin din rândul populaţiei majoritare şi se înscriu în competiţiile organizate de noi, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Spre marele nostru noroc, aici, în Dobrogea, tradiţia kureşului s-a păstrat intactă, UDTTMR organizând an de an competiţii în toate localităţile unde are filiale. Turneul de la Medgidia este o competiţie aparte, având în vedere că are un caracter internaţional şi acest lucru nu este deloc întâmplător, noi intenţionând să dezvoltăm cât mai mult acest sport. Personal îmi doresc ca pe perioada mandatului meu să reuşesc să duc kureşul în rândul competiţiilor sportive oficiale, iar acest lucru poate că este puţin mai dificil, dar nu imposibil, mai ales dacă ne gândim că noi, tătarii din Dobrogea, beneficiem de un atu extraordinar care constă în prietenia şi suportul populaţiei majoritare care ne-a fost mereu alături şi ne-a ajutat de foarte multe ori să ne consolidăm valorile identitare. După cum vedeţi, şi astăzi ne-am bucurat de prezenţa alături de noi a senatorului Nicolae Moga, a deputatului Mihai Lupu, a primarului Marian Iordache, toţi prieteni dragi nouă pe care ştim că oricând ne putem baza şi care au demonstrat de nenumărate ori că ne sunt alături atât la bine, cât şi la greu, iar pentru asta nu putem decât să le mulţumim”, a declarat preşedintele Gelil Eserghep.