Ziua Partidului Democrat Liberal: Discursuri şi o petrecere, duminică, la 20 de ani de la înfiinţare(1331)
Democrat-liberalii sărbătoresc duminică 20 de ani de la înfiinţarea partidului, în programul evenimentului, intitulat "Ziua Partidului Democrat Liberal", fiind incluse discursul liderului formaţiunii, premierea unor organizaţii şi membri, înscrierea de noi membri în PDL, precum şi o petrecere. Potrivit unui anunţ de presă al PDL, duminică, de la ora 16.30, va avea loc "Ziua Partidului Democrat Liberal", cu ocazia căreia se sărbătoresc 20 de ani de la înfiinţare. Evenimentul aniversar se va desfăşura la sediul central al PDL din Aleea Modrogan. La "Ziua Partidului Democrat Liberal" vor fi prezenţi preşedintele PDL, Vasile Blaga, membrii conducerii centrale a partidului, lideri centrali şi locali, parlamentari, tineri democrat-liberali, membri şi simpatizanţi ai PDL. În programul evenimentului se vor regăsi următoarele momente: discursul preşedintelui PDL, Vasile Blaga; mesajul liderului grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul; premierea unor organizaţii şi membri ai PDL; înscrierea de noi membri în PDL şi înmânarea carnetelor de membru de către preşedintele partidului, Vasile Blaga, şi de către Adriean Videanu, preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti; promovarea de produse culinare tradiţionale româneşti din diferite regiuni ale ţării; petrecere.
La Constanţa, petrecerea celebrării celor 20 de ani are loc vineri la sediul partidului în prezenţa conducerii locale şi a aleşilor locali şi judeţeni.
Articole recomandate
Senator AUR Evdochia Aelenei: „Împreună putem reuși!”

DETALII DESPRE BOMBA POLITICĂ A PRECAMPANIEI PENTRU "PREZIDENŢIALE": Antonescu face un pas care îi netezeşte calea candidatului comun al dreptei!

Prefectura se implică în scandalul din Consiliul Local Băneasa

Horia Teodorescu rămâne în fruntea Consiliului Judeţean Tulcea

Claudiu-Ioga Palaz: „Domnilor guvernanți, lăsați sărbătorile să fie o binecuvântare pentru români!”

Ce a declarat Gigi Chiru după ce a fost condamnat la închisoare

De ce li se înmoaie politicienilor noştri genunchii ?

Făgădău sau Răsăuţeanu, posibili succesori ai lui Băluţ

Dragnea: Şansele să treacă moţiunea de cenzură a PNL sunt nule
