
SURPRIZĂ. Nicușor Constantinescu l-a lăudat pe Klaus Iohannis(903)
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a revenit la serviciu, astăzi, după aproape nouă luni.
“M-am întors la lucru şi la treabă. Nu are importanţă acum cu cine am voie sau nu să iau legătura. Aştept avocaţii să vedem din rechizitoriul DNA cu care dintre funcţionari şi dintre consilierii judeţeni am interdicţie să mă întâlnesc şi cu care nu”, a afirmat Constantinescu.
El a mai spus că îşi propune ca în perioada următoare să verifice stadiul proiectelor derulate de Consiliul Judeţean, dar şi de instituţiile din subordinea CJ. De asemenea, Constantinescu a precizat că de acum încolo va prezida şedinţele Consiliului Judeţean, precizând că este obligat de lege să le conducă.
Preşedintele CJ Constanţa a salutat discursul preşedintelui Klaus Iohannis de la şedinţa CSM şi faptul că a cerut să nu se mai scurgă informaţii în presă din dosarele procurorilor DNA.
“Aş vrea să salut public iniţiativa şi discursul preşedintelui Iohannis făcut la CSM pentru că este primul om politic după 2004 care a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să înceteze teroarea justiţiei televizate din România. Sunt de acord cu ce a cerut preşedintele Iohannis pentru că el nu a făcut un discurs acolo, el a afirmat în calitate de preşedinte al României faptul că în România trebuie să existe separarea puterilor în stat, faptul că în România, conform Constituţiei, trebuie să existe prezumţia de nevinovăţie a oricărui cetăţean român şi prezumţia de nevinovăţie înseamnă că nu trebuie ca cetăţenii români să-şi dovedească nevinovăţia şi trebuie magistraţii, procurorii să demonstreze vinovăţia şi nevinovăţia şi acest lucru, din păcate, în regimul Băsescu şi în ultimii ani în special nu s-a întâmplat, inclusiv în ceea ce mă priveşte”, a declarat Nicuşor Constantinescu.
Articole recomandate
Cazul Roșia Montană, o conspirație internațională?

Liberalii s-au decis: Silviu Coșa, noul prefect al Constanței

21% dintre români preferă trecerea la monarhie, iar 62% ar alege menţinerea republicii

Nicușor Constantinescu, viitorul președinte al regiunii Dobrogea?

Septimiu Bourceanu: ...acești oportuniști politici au găsit momentul să se erijeze în specialiști în coronavirus și în gestionarea pandemiei

TOȚI consilierii județeni, de acord în ceea ce privește recuperarea prejudicului într-unul din dosarele Constantinescu

Marți, în ședința Consiliului Local, se vor completa demersurile pentru predarea CAZINOULUI către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu scopul CONSOLIDĂRII și RESTAURĂRII acestuia !

Capra vecinului, tânără şi neliniştită ca Radu Mazăre
