Consilierii județeni din Constanța au votat ÎN UNANIMITATE, astăzi, o propunerea a vicepreședintelui cu atribuții de președinte a instituției, Cristinel Dragomir.
Acesta a propus ca instituția și consilerii să nu se constituie parte civilă într-unul din dosarele în care este implicat Nicușor Constantinescu, alături de alți angajați. Prejudiciu de circa 30 de milioane de lei.
Iată ce le-a spus azi Crstinel Dragomir consilierilor: ”Propunerea mea este să așteptăm să vedem rezultatul procesului. Vedem cât este, dacă este vorba de vreo pagubă, și imediat după hotărârea definitivă care va fi, noi, Consiliul Județean, să ne constituim parte civilă, să introducem acțiune la instanța civilă pentru recuperarea prejudiciului”.
Consilierii l-au ascultat, au trecut peste diferențele de opinii, peste concepte ca ”putere” și ”opoziție” și au votat această propunere ÎN UNANIMITATE.
Precizăm că, în acest dosar, Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă cu peste 1,2 milioane lei, raportat la prejudiciul adus statului.
Potrivit DNA, Nicușor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (6 infracțiuni), spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.
Alături de el, pentru infracțiuni similare, au fost deferiți justiției: Felicia Tăicuțu, director general al Direcției Generale Economico — Financiare, Titi Cenușă, arhitect-șef la Direcția Generală de Urbanism și Lucrări Publice, Lucian Simion, șef al Serviciului Utilități Publice, Constantin Vlăducă, inginer în cadrul Serviciului Utilități Publice, Ionuț Țițimeaua, director general al Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică, Tudorel Pârvu și Bogdan Dima Gavrilă, directori generali ai Direcției Buget Finanțe, toți din CJ Constanța.
De asemenea, au fost trimiți în judecată Adrian George Gâmbuțeanu, director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, Gică Ene, inginer silvic în aceeași instituție, Ruxandra Luminița Darie, notar public, Victor Aurelian Coman și Daniel Dan Popa, administratori al SC Rom Coman SRL, Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL, Florin Georgel Onescu, primar al comunei Lipnița, și Nela Geileanu, secretar al aceleiași comune, dar și persoanele juridice Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, SC Rom Coman SRL și SC Stop SRL.
DNA precizează că, în perioada 2010 — 24 martie 2014, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al CJ Constanța, RAJDP Constanța și Adrian Gâmbuțeanu au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și o parte din restul inculpaților, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Județean Constanța.
Nicușor Constantinescu este acuzat că și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de șef al Consiliului, determinând un prejudiciu în dauna CJ Constanța în valoare de peste 30 milioane lei, așa cum reiese din starea de fapt raportată la cele 6 infracțiuni de abuz în serviciu.
Procurorii susțin că, în perioada 14 mai — 11 septembrie 2012, el a făcut plăți nelegale în cuantum de peste 1,2 milioane lei către RAJDP Constanța în cadrul proiectului de interes public județean 'Caravana estivală a județului Constanța'.
"În acest caz, efectuarea plăților s-a realizat, în multe situații, fără ca lucrările achitate să aibă vreo legătură cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc.), fără a fi respectate prevederile din H.C.J. nr. 148/2010 și ale Protocolului de colaborare cu autorități ale administrației publice și instituții, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanța și SC RAJA SA și fără să existe documentațiile tehnico-economice legale, devize de ofertă și procese verbale de recepție care să ateste realitatea lucrărilor executate în cele 31 de localități, conformitatea acestora cu cerințele tehnico-economice și fără date și informații privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate", se arată în comunicat.
DNA arată următoarele exemple: în urma cercetării la fața locului, s-a stabilit că pe parcelele 165 și 189, ambele în comuna Saraiu, unde se afirma că fuseseră înființate perdele de protecție, nu existau asemenea lucrări (pe parcela 165 au fost identificate urmele unei culturi care nu vegetase niciodată, iar pe parcela 189 nu au fost identificate nici măcar urme ale unei asemenea perdele; în realitate, pomii au fost plantați în curtea bisericii din comuna Siliștea de către elevi și de beneficiarii ajutoarelor sociale, și nu de angajații RAJDP Constanța); în orașul Hârșova, în primăvara 2011, s-au primit de la CJ Constanța 10.000 de puieți de salcâm, și nu 27.000, astfel cum se arată în memoriu, care au fost plantați de populația orașului, și nu de angajații RAJDP; în 2012, comunei Ciobanu i-au fost livrați, de CJ Constanța, 1.500 de pomi fructiferi care au fost plantați în curtea școlii din localitate, precum și 25.000 de puieți de salcâm (dintre aceștia din urmă, aproximativ 14.000 de bucăți au fost încredințați unor persoane fizice care i-au plantat pe terenurile lor iar restul au fost plantați pe drumul dintre Hârșova și comuna Ciobanu; aceștia din urmă au fost mâncați de animale sau au fost defrișați în toamna anului 2012, împreună cu ceilalți copaci de pe marginea drumului).
Sursa citată menționează că șeful CJ, în perioada 23 iulie — 7 noiembrie 2012, în cadrul Programului județean de cercetare și refacere a plantațiilor de pomi fructiferi, a efectuat, prin trei ordine de plată, plăți nelegale către RAJDP Constanța în cuantum de aproximativ 774.000 lei.
"Caracterul nelegal al plăților succesive, efectuate în perioada respectivă de CJ Constanța, către RAJDP Constanța, derivă atât din absența oricăror documente justificative (în sensul legislației specifice aplicabile în materie), care să ateste realitatea lucrărilor facturate și achitate, cât și din nerespectarea flagrantă a condițiilor, obligațiilor și obiectivelor programului în cadrul căruia au fost făcute plățile analizate, impuse prin H.C.J.C nr. 300/2010", se arată în document.
O altă acuzație se referă la faptul că, în perioada 21 aprilie 2011 — 11 septembrie 2012, el a efectuat, prin mai multe acte, plăți nelegale către RAJDP Constanța în cuantum de aproximativ 1,7 milioane lei, în legătură cu lucrările de împădurire efectuate pe raza comunei Independența, situație care rezultă din nerespectarea condițiilor impuse de Hotărârile CJ și dispozițiile Legii 46/2008 și din lipsa documentelor justificative impuse de lege pentru corecta efectuare a plăților respective.
De asemenea, susțin anchetatorii, în perioada 2010 — 2012, președintele Consiliului a efectuat plăți nelegale către RAJDP Constanța în cuantum de peste 20 milioane lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări de împădurire, fără a fi îndeplinite condițiile impuse prin H.C.J. Constanța nr.310/2009 și 402/2009 și fără a exista documente justificative întocmite în condițiile legii.
"La baza achitării presupuselor lucrări de împăduriri efectuate pe raza jud. Constanța, de la bugetul U.A.T.J. Constanța către RAJDP Constanța, au stat mai multe documente contabile emise de inculpații Coman și Popa, administratori ai SC Rom Coman SRL. În 16 iulie 2013, cei doi au cesionat în mod fictiv părțile sociale ale SC Rom Coman SRL către o persoană de condiție socială modestă, analfabet, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală", au mai constatat procurorii.
DNA mai precizează că, în perioada 10.09.2012 — 24.03.2014, Nicușor Constantinescu a încălcat dispozițiile legale care interzic plata în avans, din fonduri publice, pentru achiziția de imobile, precum și pe cele ale prevederilor procesului verbal de negociere.
"Mai mult, inculpatul a modificat natura actului juridic încheiat cu SC Stop SRL, administrată de Zelca, din contract de vânzare cumpărare în antecontract de vânzare cumpărare, data la care CJ Constanța urma să dobândească dreptul de folosință asupra a 25 de apartamente și a făcut plăți nelegale către firma amintită în cuantum de peste 5 milioane lei. Un alt beneficiu important de care s-a bucurat SC Stop SRL, de pe urma activității ilicite a lui Constantinescu, a fost amânarea cu 5 ani a momentului la care ar fi trebuit să achite impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată, corespunzătoare valorii tuturor celor 25 de apartamente", mai menționează DNA.
Sursa citată mai arată că, în perioada 2010 — 2012, Constantinescu a făcut plăți nelegale către SC Domeniul Public și Privat Județean Constanța, în cuantum de peste 1,6 milioane, contravaloare a închirierii a unui număr de 11 autoturisme, cu încălcarea prevederilor legale care impuneau limitarea consumului de carburanți și a numărului de autoturisme pentru toate instituțiile publice, inclusiv pentru consiliile județene (la un număr de șase autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 150 litri benzină/motorină) și interdicția închirierii de autoturisme de către toate instituțiile publice.
În 17 iulie 2009, Nicușor Constantinescu, subliniază DNA, a dobândit Portul Izvoarele, în numele CJ Constanța, printr-un contract de vânzare-cumpărare, autentificat la biroul Ruxandrei Daria, ambii cunoscând că bunul tranzacționat provenea din săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu comisă de către primarul și secretarul comunei Lipnița.
"În 28 septembrie 2007, inculpații Onescu și Geileanu și-au încălcat atribuțiile de serviciu prin includerea nelegală a Portului Izvoarele în categoria bunurilor care aparțineau domeniului privat al comunei, deși acesta aparține, potrivit legii, domeniului public al statului, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Astfel, a fost provocat un prejudiciu statului român în cuantum de aproximativ 1,3 milioane lei", se mai spune în comunicat.
La comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu Constantinescu a fost ajutat de ceilalți inculpați, cu funcții de conducere în UATJ Constanța, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, după cum urmează: Felicia Tăicuțu nu a urmărit legalitatea cheltuielilor angajate în cadrul programelor; Titi Cenușă, Lucian Simion și Constantin Vlăducă nu au verificat respectarea și aplicarea corectă a tehnologiilor de execuție, a contractelor și normelor tehnice în vigoare și au admis la plată lucrări corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ; Adrian Gâmbuțeanu a emis facturile care au condus la plata nelegală a sumelor de bani; Ionuț Țițimeaua a încălcat dispozițiile legale care interzic plata în avans din fonduri publice pentru achiziția de imobile, prevederile procesului-verbal de negociere și a modificat natura actului juridic încheiat cu SC Stop SRL, contribuind astfel la efectuarea de plăți nelegale; Tudorel Pârvu și Bogdan Dima Gavrilă i-au ajutat pe inculpații Constantinescu și Tăicuțu să comită infracțiunea de abuz în serviciu prin semnarea unor acte adiționale, în legătură cu contractul de închiriere al celor 11 autoturisme.
"În perioada 1 septembrie 2011 — 3 martie 2014, inculpații Popa și Coman, în calitate de administratori ai SC Rom Coman SRL, au omis să evidențieze în documentele financiar contabile ale societății venituri obținute din relațiile comerciale avute cu RAJDP Constanța, în cuantum de aproximativ 24 milioane lei, au evidențiat în actele contabile ale SC Rom Coman SRL, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, respectiv cheltuieli cu plata zilierilor, dividende fictive, retrageri de la bancomat, plăți către entități afiliate fără documente justificate, în cuantum total de peste 20 milioane lei și au executat evidențe contabile duble, folosind înscrisuri, respectiv Registre de evidență a zilierilor și 'borderouri de plată muncitori zilieri', provocând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de peste 7,6 milioane lei, echivalent a peste 1,7 milioane euro", mai subliniază sursa citată.
În cauză procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Darie, Onescu, Țițimeaua, Simion, Coman, Zelcă, Pârvu și Cenușă.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se lua măsura preventivă a interdicției inițierii ori, după caz, suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare a SC Rom Coman SRL.
Nicușor Constantinescu face și obiectul altor două dosare penale, pentru infracțiuni similare, trimise spre judecare.