Comunicat de presă halucinant al Prefecturii Constanța în legătură cu tragedia de pe lacul Situghiol(1196)


Prefectura Constanței a transmis un comunicat de presă halucinant în legătură cu tragedia de pe lacul Situghiol.

În prima comunicare oficială pe această temă, reprezentanții instituției au grijă să menționeze că prefectul Radu Volcinschi nu a declarat că victimele erau în viață după accident (deși, în realitate, erau).

De asemenea, Prefectura se spală pe mâini și spune că nu ea, ci MAI avea rolul de a comunica în acest caz.

Niciun un cuvânt de părere de rău, niciun regret, nici măcar CONDOLEANȚE transmise familiilor celor decedați. Mai important pentru prefectură este ca imaginea prefectului să nu fie pătată.

Deși nu ar merita, redăm mai jos comunicatul primit de la Prefectură, pentru a judeca singuri dacă este cinic sau nu.

”Ancheta privind tragicul accident aviatic petrecut ieri, 15.12.2014, în stațiunea Mamaia, a fost preluată de către Parchetul Militar și gestionată de către Centrul Operațional de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne. În prezent, la fața locului continuă operațiunile de recuperare a epavei elicopterului. Comunicarea cu mass-media s-a realizat de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. Referitor la declarațiile apărute ieri, imediat după producerea accidentului, menționăm că prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, nu a declarat niciunui reprezentant mass-media faptul că victimele ar fi fost salvate. În mod eronat, unul dintre posturile locale de televiziune a publicat pe site-ul propriu un update la ora 16.45 potrivit căruia prefectul Radu Volcinschi ar fi declarat că echipajul a fost salvat. Informația a fost preluată de mai multe publicații și televiziuni fără a fi verificată în prealabil. Pe această cale, dorim să aducem în atenția opiniei publice faptul că singura declarație a prefectului privind tragicul accident aviatic s-a referit la faptul că la fața locului au fost trimise echipaje de Pompieri, Ambulanță, Poliție și Scafandri, imediat după aceea tot ceea ce a însemnat comunicarea cu mass-media fiind gestionată de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne”.

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri