Decebal Făgădău: „Primele beneficii ar putea fi resimţite treptat în factura la căldură!” Află cum se va face prelua efectivă a CET de către Consiliul Local Constanţa!

Decebal Făgădău: „Primele beneficii ar putea fi resimţite treptat în factura la căldură!” Află cum se va face prelua efectivă a CET de către Consiliul Local Constanţa!(1749)


În luna martie a acestei an s-a realizat un pas important în ceea ce priveşte preluarea CET de către Primăria Constanţa, prin aprobarea de către Guvernul României a memorandumului cu tema „Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică, prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrată, în Municipiul Bucureşti şi în Municipiul Constanţa”.

Transferul CET la Primăria Constanţa, aprobat de Guvern


Atât Primăria Constanţa cât şi Primăria Bucureşti au solicitat în mai multe rânduri preluarea CET, însă de fiecare dată Ministerul Economiei s-a opus. „Este un proiect important, despre care am vorbit foarte mult şi pe care l-am negociat cu partenerii noştri internaţionali. Aprobarea acestui memorandum dă posibilitatea Primăriei Capitalei şi Primăriei Constanţa să declanşeze o procedură, un proces care nu va fi nici uşor, nici foarte scurt, dar care, în final, va duce la asigurarea unui sistem de încălzire performant şi accesibil locuitorilor, un sistem de care Capitala şi Constanţa aveau nevoie”, a declarat premierul Victor Ponta. La rândul său, primarul Radu Mazăre a declarat la momentul semnării memorandumului că singura soluţie de scădere a preţului gigacaloriei este preluarea CET de către autoritatea locală.

Paşii pentru preluarea efectivă

Semnarea de către Guvern a memorandumului privind preluarea CET de către Primăria Constanţa a deschis drumul autorităţii locale constănţene pentru finalizarea unui demers pe care încearcă să îl facă de foarte mult timp. „Am mers umăr la umăr cu Primăria Capitalei pentru a prelua CET, urmând ca apoi să înfiinţăm o singură societate care să fie şi producător, şi distribuitor de energie termică. Aici sunt mai mulţi paşi de urmat, pentru ca ulterior să încercăm atragerea unui investitor sau, de ce nu, să privatizăm întregul sistem, cu condiţia primordială, scăderea preţului gigacaloriei”, spune şi viceprimarul Decebal Făgădău. Potrivit viceprimarului, semnarea memorandumului de către Guvern a reprezentat partea cea mai uşoară în drumul destul de anevoios al preluării CET. „Cred că în câteva luni vom încheia procedurile de preluare a CET. Câteva luni poate să însemne chiar iarna acestui an, pentru că procedura nu este atât de simplă. Urmează dezmembrarea fostului ELCEN Bucureşti, apoi fuziunea dintre ELCEN Constanţa şi RADET Constanţa şi abia apoi Consiliul Local va aproba prelua CET. Între timp, iarna aceasta vom avea de asigurat combustibilul pentru livrarea agentului termic, furnizarea şi încasarea facturilor şi în măsura în care va fi posibil vom încerca să umblăm într-o prima etapă şi costul de producţie pentru că în definitiv scopul acestei preluări este diminuarea preţului de producţie a gigacaloriei şi implicit de livrare către populaţie “, a explicat Decebal Făgădău.

Un investitor abia din 2014

Viceprimarul a continuat afirmând că abia după rezolvarea patrimonială, juridică şi financiară a preluării CET-ului, se poate vorbi cu adevărat despre o potenţială investiţie în sistemul energetic cu reprezentanţii BERD. „Am avut discuţii Peste la Constanţa cu şeful de la BERD, cu care vom discuta din nou despre investiţia în CET, pentru că până acum nu puteam vorbi despre sistemul în integralitatea lui. Aveam până acum doar datele RADET: Acum având şi datele de la producător vom relua discuţia cu BERD pentru a vedea care este modalitatea cea mai bună pentru a realiza investiţia cu componenta principală, scăderea preţului”, a mai spus Făgădău. În final, viceprimarul Constanţei apreciază că cel mai probabil abia anul viitor ar putea fi deschisă o procedură de selecţie pentru o eventuală investiţie la CET. Viitorul investitor îşi va putea recupera banii investiţi din certificatele verzi pe care le va obţine prin energia electrică pe care o va produce, iar, în acelaşi timp, va putea furniza către populaţie o gigacalorie mai ieftină.


Preţul de facturare a energiei termice de către RADET este acum de 358,54 lei/gigacaloria

Cu data de 1 februarie, preţul de facturare a energiei termice de către RADET Constanţa va fi de 358,54 lei/gigacaloria. Aleşii locali municipali sunt convocaţi în şedinţă ordinară, în data de 26 martie, iar preţul anunţat mai-sus a fost stabilit în proiectul de hotărâre 11. Preţul gigacaloriei a fost majorat de la 341 de lei la 358,54 de lei - conform proiectului de hotărâre mai-sus amintit. La acea dată, primarul Radu Mazăre a explicat de ce Consiliul Local a fost nevoit să majoreze preţul gigacaloriei. „Nu este vorba despre nicio majorare retroactivă. Pur şi simplu noi nu am făcut decât să luăm act de creşterea preţului impusă de CET şi aprobată de ANRE. Am atacat şi în instanţă decizia ANRE. Dacă vom câştiga, banii plătiţi în plus de populaţie vor fi decontaţi din facturile viitoare”.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri