
A uitat deputatul Tararache în ce colegiu a fost ales?(1442)
Ne-am mirat să citim o scrisoare virulentă a deputatului Mihai Tararache adresată lui Radu Mazăre. Nu conținutul scrisorii ne-a mirat, ci însăși intenția: de ce lui Radu Mazăre?
Ne-am gândit puțin: poate tânărul domn Tararache este deputat ales în municipiul Constanța. O simplă căutare pe internet ne arată contrariul. Din Colegiul 1 Camera Deputaţilor fac parte cei care locuiesc în Năvodari, Cogealac, Corbu, Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Săcele şi Târguşor. Deci nicidecum Constanța.
Am luat în considerare și opțiunile politice. Deputatul Tararache nu este nici în opoziție, nici la putere, este independent.
Am citit apoi mai bine scrisoarea. ”Ei (n.r. constănțenii) îşi doresc un oraş civilizat, în care să existe respect pentru muncă şi taxele plătite către primărie, adică servicii publice decente, un oraş în care să-şi crească copiii şi care să le ofere un viitor”, spune Tararache.
Acesta vorbește despre Cazinoul din municipiu, despre parcurile de aici, spital, CET, Mamaia, străzi şi parcări (”nu ai vrea să auzi înjurăturile celor care îşi rup maşinile în gropile de pe străzile Constanţei, nu ai vrea să auzi cuvintele «de bine» ale constănţenilor care sunt pur şi simplu batjocoriţi de firmele care blochează roţile sau le ridică maşinile”), despre siguranța și curățenia pe străzi.
Scrisoarea are la bază faptul că Mihai Tararche, copil fiind, s-a născut în Constanța. Din câte se pare, a uitat că l-a părăsit și că acum este deputat care reprezintă localitățile Năvodari, Cogealac, Corbu, Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Săcele şi Târguşor.
Îi recomandă deputatului din Colegiul 1 să scrie astfel de scrisori către toți primarii din localitățile pe care le reprezintă (cu excepția acelora în care a rezolvat până acum toate problemele) și îi mai dăm un sfat: încercarea de a-și atrage capital politic de pe urma unei lupte epistolare cu Radu Mazăre nu îi va aduce niciun beneficiu, dimpotrivă.
Articole recomandate
Deputatul Dănuț Culețu și Mihai Petre de la Forța Civică se iau la trântă cu Guvernul Ponta și administrația lui Mazăre

CLAUDIU IORGA PALAZ ȘI MAFIA TERENURILOR (I)

ALO. De ce vrea Gheorghe Dinu să își facă partid

Deputat Dănuț Aelenei: „În asta constă naționalismul meu!”

PSD Constanţa: Remus Cernea nu este membru PSD, nu avem ce sprijin să-i retragem

Mihai Răzvan Ungureanu, desemnat candidat la Preşedinţie din partea Forţei Civice

Începutul sfârșitului pentru Traian Băsescu? Dosarul ”Mihăileanu” nu s-a prescris

„Este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi ACOR”

Senator Evdochia Aelenei: „Susțineți viitorul României! Semnați pentru reconstrucție și patriotism!”
