Poliţiştii de frontieră tulceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând patru cetăţeni români care transportau, cu o autoutilitară marca Volkswagen Transporter, cantitatea de 186 kilograme peşte fără documente justificative.
În data de 02.11.2014, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea au oprit pentru control, pe raza localităţii Isaccea, o autoutilitară marca Volkswagen Transporter în care se aflau patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 67 de ani, domiciliate pe raza judeţului Neamţ.
În autoutilitară a fost găsită cantitatea de 186 kilograme de peşte din specia caras, în stare proaspătă, pentru care cei patru nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi transport a peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.