Primarul din Mangalia s-a apucat de curățenie. Peste 730 de firme au fost somate să strângă gunoaiele de pe terenurile deținute

Primarul din Mangalia s-a apucat de curățenie. Peste 730 de firme au fost somate să strângă gunoaiele de pe terenurile deținute(1057)


Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii au încheiat seria inspecţiilor în staţiuni, astăzi, în vederea stabilirii măsurilor administrative care se impun pentru pregătirea sezonului estival.

În timpul deplasării în staţiunile din sudul litoralului, edilul a constatat că lucrările de ecologizare a spaţiilor deţinute de unii agenţi economici nu au fost finalizate. Conform notificărilor înaintate acestora de către municipalitate, agenţii economici care deţin terenuri şi clădiri în staţiuni trebuiau să efectueze lucrări de ecologizare a activelor deţinute, până la 31 martie. Ca urmare a neregulilor constatate, generate de ridicarea construcţiilor neautorizate, amplasarea ilegală de chioşcuri şi tonete, precum şi extinderea unor clădiri pe domeniul public se vor aplica sancţiuni contravenţionale.

"Nu este posibil să deţii o suprafaţă de 7000 de mp, pe plajă, la Saturn cu o redevenţă de 270 de dolari/an, să fii proprietar de hotel, în Neptun, pentru care plăteşti doar 2500 de lei/an sau să ai un ha de teren în Jupiter cu o redevenţă de 4000 de lei/an şi să nu le amenajezi corespunzător. În plus, contractele de concesiune încheiate, în trecut, cu municipalitatea au adus numai deservicii. Eu nu doresc ca Primăria să fie părtaşă la evaziune fiscală, de aceea ne judecăm cu cei care au încălcat clauzele contractuale. Pentru acest tip de aşa-zişi investitori voi lua şi măsuri nepopulare. Le-am dat termene suficiente pentru a-şi igieniza şi efectua lucrări de curăţenie, dar am constatat că le-au ignorat", a menţionat edilul Cristian Radu.

Pe parcursul inspecţiei, edilul a precizat că într-o proximă şedinţă a CL va fi reglementată o hotărâre, privind acoperirea cu mash-uri a clădirilor abandonate, iar cei care nu iau act de prevederile hotărârii vor fi amendaţi. Valoarea maximală a unei amenzi aplicabile potrivit OUG195/2005, privind legea mediului poate fi de 100.000 de lei pentru persoanele juridice, respectiv 50.000 de lei pentru persoanele fizice.

Departamentul de Mediu şi Corpul de Control din cadrul Poliţiei Locale au derulat, în această perioadă, acţiuni de control în staţiuni şi oraş. Ca urmare a neregulilor constatate 737 de somaţii şi alte 35 de procese-verbale au fost înaintate agenţilor economici care funcţionează în staţiuni, pentru nesalubrizarea terenurilor deţinute. Alte şapte somaţii au fost trimise colectorilor de fier vechi, iar un număr de patru sancţiuni au fost aplicate cetăţenilor care deţin animale în zonele interzise ale oraşului.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri