Remus Cernea a plecat din PSD declarativ. Faptic, programul încărcat nu i-a permis. Ce vrea de la noua Constituţie?!(1422)
În cadrul unei conferinţe de presă, parlamentarul Remus Cernea, a vorbit despre Consiliul Verzilor Europeni care a avut loc la Madrid, despre plecarea sa din grupul PSD, însă a pus accent pe modificarea Constituţiei, susţinând că are şase propuneri, însă primordial este ca dezbaterile din Parlament pe această temă să se prelungească şi ca în viitor să fie organizată o dezbatere exclusiv pe această temă. Dezbaterea privind modificările la Constituţie ar trebui să se prelungească, timpul este mult prea scurt şi încă nu am avut o dezbatere reală. “Propunerea ca până la sfârşitul actualei sesiuni Parlamentare să fie votate în Parlament eventuale modificări la Constituţie este o propunere nerealistă şi periculoasă, pentru că totuşi discutăm de legea fundamentală a ţării noastre. Nu putem rămâne la nivelul unei dezbateri superficiale, grăbite, din raţiuni pe care nu le înţeleg. Primul meu apel către colegii din Parlament este acela de a prelungi dezbaterea publică, şi ulterior de a prelungi dezbaterea în Parlament asupra tuturor propunerilor care vor fi formulate sau care au fost deja formulate. A ne grăbi este o imprudenţă pe care România nu şi-o poate permite. Ar trebui măcar să avem o sesiune Parlamentară dedicată exclusiv dezbaterilor la Constituţie, în Parlament. Din punctul meu de vedere, ar fi ideal ca în toamna acestui an, pe parcursul a măcar 3-4 luni, septembrie - decembrie, să avem dezbatere în Parlament aplicată exclusiv asupra modificării Constituţiei”, a declarat deputatul Remus Cernea.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, deputatul a mai spus că va depune în Parlament un amendament la legea electorală în vederea alegerilor Eeroparlamentare, încât pragul să fie redus la 5% la 3,12%. Voi depune în Parlament un amendament la legea electorală privind alegerile europarlamentare, astfel încât pragul electoral să fie redus de la 5% la 3,12%, cât ar fi numărul minim de voturi pentru a se obţine un mandat. România are 32 de mandate, a mai precizat Cernea.
Declarat liber cugetător, deputatul Verde va isca probabil noi dezbateri în presă şi nu doar, deoarece vrea să scoată din Constituţie actuala formulă de jurământ pe care o rostesc demnitarii la numirea în anumite funcţii.
În opinia sa, aceştia ar trebui să jure pe onoare şi conştiinţă, iar formula religioasă din final – ,,aşa să-mi ajute Dumnezeu!” – să nu mai fie obligatorie.
Deputatul colegiului 9 a vorbit şi despre şi părăsirea Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor. “Încă nu am reuşit să legalizez plecarea din PSD din lispă de timp, dar o voi face”, a spus deputatul.
Articole recomandate
Deputatul AUR Dănuț Aelenei acuză sabotarea TAROM și propune Planul Simion pentru salvarea companiei naționale

Noiembrie, luna care îi poartă ghinion lui Victor Ponta

Curtea de Conturi a descoperit nereguli cu duiumul la Primăria Mangalia. Câți bani s-au plătit ilegal la TV Neptun

CONSTANŢA - NOUTĂŢI DE LA PRIMĂRIE: Imnul Mamaiei n-are muşterii, Mazăre e cuminţel, nu chiuleşte de la Poliţie şi se dă cu zmeul...

Consilierul lui Năstase, motiv de laudă pentru Iohannis! Îl prezintă englezilor ca pe șeful Cancelariei Prezidențiale

Mazăre: Portul Constanţa nu mă mai interesează

Horia Constantinescu inițiază prima dezbatere publică între cetățeni și candidații la Primărie
