Tulcea: Dunărea a atins cota de atenție în municipiu(923)


Nivelul Dunării a atins astăzi, la Tulcea, cota de atenție, potrivit Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galați.

La Tulcea, cota Dunării a fost de 320 de centimetri, cu 90 de centimetri mai mică decât cota de inundație.

De asemenea, la Isaccea, potrivit AFDJ Galați, Dunărea a atins 389 de centimetri, cu 69 de centimetri mai mult decât cota de atenție și cu 119 mai puțin decât cota de inundație.

Până în prezent, nicio autoritate din județul Tulcea nu a semnalat apariția unor probleme din cauza nivelului ridicat al fluviului, potrivit guvernatorului Rezervației Biosferei Delta Dunării, Lucian Simion, cotele mari ale fluviului favorizând biodiversitatea.

”Nivelul ridicat al fluviului înregistrat anul acesta a favorizat biodiversitatea, a produs mișcarea aluviunilor, evitându-se astfel colmatarea canalelor și bălților din Rezervație. Această situație a venit în sprijinul nostru, pentru că la capitolul decolmatări avem câteva lucrări de recuperat”, a declarat pentru AGERPRES guvernatorul Rezervației, Lucian Simion.

Potrivit AFDJ Galați, tendința apelor Dunării pentru perioada următoare este de scădere cu până la opt centimetri.

Sursa: Agerpres.ro

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri