Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 1 septembrie – 07 septembrie a.c., a rezultat faptul că la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 40 accidente de circulaţie, soldate cu 5 persoane decedate, 1 persoană rănită grav şi 49 de persoane rănite uşor.
Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 12 accidente, neacordare prioritate auto – 9 accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum – 6 accidente, nerespectarea distanţei între autovehicule şi neacordarea de prioritate pietonilor - 6 accidente (câte 3 accidente pentru fiecare cauză), neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi neasigurarea la efectuarea manevrei de mers înapoi – 4 accidente, întoarcere neregulamentară, neatenţia în conducere şi cauze medicale – 3 accidente, câte un accident pentru fiecare cauză.
Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni s-au produs 9 accidente, marţi şi vineri s-au produs câte 7 accidente, miercuri şi joi s-au produs câte 5 accidente, sâmbătă s-au produs 3 accidente şi duminică s-au produs 4 accidente.
Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (la prânz şi după-amiaza), între orele 14 şi 17 şi 21 şi 24.
În referire la mediul de producere a accidentelor rutiere, apare cu o uşoară preponderenţă de producere a acestora în zonele aglomerate. Astfel, în perioada analizată, în municipiul Constanţa au avut loc 20 accidente, dintre care 9 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 11 fiind înregistrate pe diferite alte străzi. Restul accidentelor fiind înregistrate astfel: 9 accidente pe drumurile naţionale din judeţ şi 11 accidente în localităţile din judeţ.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere poliţiştii rutieri recomandă pietonilor
• Să nu traverseze drumul public prin alte locuri decât pe trecerile de pietoni;
• Când se traversează pe marcajul pietonal, pietonii trebuie să se asigure temeinic, să nu trverseze în fugă şi/sau fără să se asigure;
• Să nu se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
• Să nu traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport în comun;
• Să nu prelungească timpul de traversare a drumului public, să întârzie, să se oprească fără motiv ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni;
• Să nu ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.