
De ce este primarul din Năvodari cercetat în stare de libertate(1615)
Primarul din Năvodari, Nicolae Matei (PSD), reţinut, vineri, pentru fapte de corupţie şi care în luna aprilie a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită și un prejudiciu bombă, de peste 111 milioane lei, este cercetat judiciar. Acesta nu a fost reținut, judecătorii susținând că nu este un pericol social.
Interesant este că decizia luată vineri de către Tribunalul Constanța este definitivă, așadar nu poate fi atacată în niciun fel de procurorii DNA. De obicei în astfel de cazuri decizia putea fi contestată. Magistrații nu au motivat încă oficial decizia lor. Elibrarea sub control judiciar era însă așteptată de primar. Acesta a făcut declarații imediat după aflarea veștii, din sala de judecată. “Mă așteptam la o astfel de decizie. Prejudiciul bombă din dosarul instrumentat de cei de la DNA nu există. Cred că nu s-au avut în vedere toate elementele atunci când s-a luat decizia reținerii. Prejudiciul este mult prea mare față de bugetul orașului, dar eu spun că nu există. Cred că, după o analiză mai aprofundată, se va face lumină. Eu sunt primul interesat să se facă lumină în acest caz. Nu voi trece o perioadă pe la Primărie, pentru că așa a decis instanța, deoarece s-a pus în discuție modalitatea de exercitare a atribuțiilor. Țin să menționez că nu am fost suspendat din funcție, dar consider că este mai bine, până voi analiza decizia instanței, să nu trec pe la Primărie. Nu am voie să părăsesc localitatea “, a declarat Matei.
Reamintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore (începând de la data de 29.08.2014, ora 14:00, până la data de 30.08.2014, ora 14:00), a inculpatului MATEI NICOLAE, primar al oraşului Năvodari, pentru săvârşirea a : trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, o infracţiune de la abuz în serviciu sub forma tentativei și dare de mită.
De asemenea, s-a decis punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore (începând de la data de 29.08.2014, ora 16:05, până la data de 30.08.2014, ora 16:05) a inculpatului GURGU ISIDOR, persoană fără calitate specială, cunoscut ca și cumnat al primarului, pentru săvârşirea infracțiunilor de spălare a banilor și complicitate la tentativă la abuz în serviciu .
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile ce conturează următoarea stare de fapt: în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată. Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna primăriei Năvodari de 96.968.771 lei, reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.
De asemenea, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.
Într-un demers separat, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.
În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.
La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat unui magistrat care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului. Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei.
Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari este estimat, în acest moment, la suma de 111.475.741 lei la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 5 milioane lei care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL.
Inculpaţilor Matei Nicolae şi Gurgu Isidor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 30 august 2014, Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.)
Amintim că primarul Matei Nicolae a mai fost trimis în judecată într-un dosar separat. Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MATEI NICOLAE, primarul orașului Năvodari, județul Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și, în stare de libertate, a inculpatului VÂLCU NICOLAE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de mărturie mincinoasă și fals în declarații. Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul orașului Năvodari, i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, la data de 18 octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae i-a promis ofițerului de poliție, iar la data de 25 octombrie 2012 i-a și dat acestuia, două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Vâlcu Nicolae a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase. La data de 15 noiembrie 2012, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Matei Nicolae.
În 8 aprilie, primarul Nicolae Matei a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru 18 septembrie.
Nicolae Matei, în vârstă de 47 de ani, este primar al oraşului Năvodari din anul 2008. De asemenea, din anul 2005 Nicolae Matei deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Năvodari, iar din 2010 este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, el fiind membru PSD din anul 2000, titrează Mediafax. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Primăriei, Nicolae Matei este om de afaceri din anul 1992 în domeniul industriei constructoare de maşini, agricultură (avicultura), comerţ cu mărfuri industriale şi materiale de construcţii. Conform declaraţiei de avere din iunie 2014, Nicolae Matei are un teren agricol cu o suprafaţă de 25,218 hectare, în Năvodari, cumpărat între anii 2001-2011. Primarul menţionează că pentru 3,55 hectare din suprafaţa totală a terenului este încheiată promisiune de vânzare-cumpărare bilaterală. De asemenea, el are un apartament de 62 de metri pătraţi tot în Năvodari, cumpărat în 2001. Totodată, în iulie 2012, el a fost expropriat de Consiliul Judeţean pentru un teren de 1.817 metri pătraţi, primind 10.765 de lei. El deţine părţi sociale la SC Top Vision SRL cu o valoare totală la zi 5.632.000 lei, acţiuni cu o valoare de peste 4,1 milioane lei la SC Legmas SA atât ca persoană fizică, dar şi prin intermediul firmei SC Top Vision SRL. În declaraţia de avere, primarul a mai menţionat că în perioada 2008 - 2011 a acordat SC Top Vision SRL un împrumut de 483.236,39 lei. În ceea ce priveşte veniturile, Nicolae Matei a declarat un salariu anual de 30.813 lei încasat de la Primăria Năvodari, precum şi suma de 500 lei din arenda pentru un teren agricol.
Matei: Nu sunt vinovat!
Nicolae Matei a avut o reacție imediat după ce a aflat că va fi arestat. El a postat, pe Facebook, un mesaj în care spunea că nu este vinovat. Îl redăm în întregime: "A fi primar in România de astazi echivalează cu pierderea libertatii ! Rusine parlamentului ca nu adopta legi cere sa înlăture abuzurile procurorilor ! Toti primarii din România au cate 2-3 dosare dar in nici un oraş nu de deschide o fabrica sa mai producem ceva ! Funcţionarii publici refuza sa mai semneze si acte banale de frica DNA ! Pierdem proiecte europene ! Tema corupţiei e falsa si avem nevoie de conducători care sa relanseze economia ! Motivul sărăciei si neajunsurilor e ca numai producem nimic ! România e stat politienesc ! Nu ma fac vinovat de faptele de care sant acuzat! Nu pot sa scriu neadevăruri si sa bag la puşcărie oameni nevinovati!".
Articole recomandate
Dna dr. Laura Cârlan, noul preşedinte al Organizaţiei de Femei a PSD Mangalia

De ce nu a fost arestat preventiv Nicușor Constantinescu

Economia României își continuă prăbușirea sub PSD-PNL!

Ce le-a spus directorul Fundației Konrad Adenauer tinerilor liberali

PNL Constanța, la deschiderea noului an școlar

Elena Udrea, cercetată penal într-un nou dosar penal. Ce vor decide deputații

PRIMARUL VALENTIN VRABIE NU ȘI-A PIERDUT MENTALITATEA DE INDEPENDENT

Băse, prostănacul şi partidul izmene pe călător

După ascensiunea în politică, AUR dorește poziții de top în mediul de afaceri românesc
