TULCEA: Prin

TULCEA: Prin "FLAG Delta Dunării" - Grupul Local pentru Pescărie Durabilă în Deltă, se realizează investiţii de... 22 milioane euro, în judeţul nord-dunărean!(1997)


Președintele Consiliului Județean Tulcea (C.J.T.), Horia Teodorescu, a participat, astăzi, miercuri – 27 august 2014, alături de reprezentanții Grupului Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării («FLAG Delta Dunării») și de guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.), Edward Bratfanof, la o conferință de presă, în care s-a discutat stadiul proiectelor depuse, în cele trei (3) sesiuni de finanțare.

Până la momentul de față au fost semnate 42 contracte de finanțare, în valoare de aproximativ trei (3) milioane de euro, ceea ce reprezintă un procent de 18% din totalul strategiei, și au fost avizate favorabil, în vederea contractării alte 11 proiecte, ceea ce conduce la un procent de absorbție de 25%, în perioada imediat următoare.

În cadrul celor trei (3) sesiuni de finanțare, „FLAG Delta Dunării” a primit și a analizat un număr de 239 cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 36,9 milioane de euro.

Dintre acestea, au fost verificate, evaluate și selectate, în vederea finanțării, un număr de 145 de proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 22 milioane de euro.

În cadrul evenimentului, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a felicitat echipa care a reuşit să atragă peste 20 de milioane de euro la Tulcea.


Deşi "FLAG Delta Dunării" nu părea, anul trecut, să aibă sorţi de izbândă, preşedintele Teodorescu spune că s-a ambiţionat, ca banii să ajungă în judeţul nord - dunărean.
„Am zis, încă de la început, că trebuie să dăm o şansă ca această sumă, de aproximativ 20 de milioane de euro, să… nu treacă pe lângă noi, pe lângă pescari, pe lângă unităţile administrativ - teritoriale din judeţ !“, a precizat preşedintele Teodorescu.

Mai mult, şeful administraţiei judeţene a discutat despre faptul că sumele solicitate, până la momentul de faţă, sunt cu patru (4) milioane de euro mai mari decât alocarea iniţială.
În acest sens, i-a asigurat pe cei prezenţi că va face tot ce îi stă în putere pentru ca economiile din alte astfel de grupuri de lucru să fie redirecţionate către Tulcea.

„Vreau să vă spun că sumele alocate prin FLAG reprezintă bugetul Consiliului Judeţean (suma pentru dezvoltarea infrastructurii) pe… patru (4) ani!
Este, aşadar, o sumă extraordinar de importantă pentru unităţile - administrativ teritoriale, din judeţul Tulcea“.

 


Proiectele din judeţul Tulcea

 


Comuna Luncaviţa a semnat un contract de finanţare, cu valoarea totală de peste 1,6 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea infrastructurii drumului de acces DE 147, în scopul consolidării competitivităţii zonelor pescăreşti din comuna Luncaviţa.

Comuna Beştepe va avea o nouă zonă de agrement – picnic, în localitatea Băltenii de Sus: este un proiect semnat deja, în valoare de 581.546 lei.

De asemenea, Maliucul are mai multe proiecte semnate şi altele în curs de semnare.
Aici vor fi multe realizări pentru comunitate şi pentru turism - rezolvarea transportului fluvial intern, facilitate de acostare la Partizani, la Maliuc, la fel la Gorgova, şi urmează amenajarea drumului comunal din Partizani.

Isaccea îşi va rezolva, cu ajutorul «FLAG DELTA DUNĂRII», unele probleme de infrastructură - prin extinderea sistemelor de apă şi canalizare şi va avea noi facilitate de acostare.

La Crişan sunt semnate trei (3) contracte în valoare de aproximativ un milion de lei, este vorba de facilitate de acostare ce vor contribui la dezvoltarea turismului la Crişan, Mila 23 şi Caraorman.

Oraşul Sulina a semnat trei proiecte de finanţare, pe facilitate de acostare şi achiziţie ambarcaţiune, Jurilovca - două, Mahmudia urmează să semneze tot trei proiecte, Murighiolul - patru, Sfântu Gheorghe - două, C.A. Rosetti – patru.

 


Ce spun beneficiarii

 


ARBDD, guvernatorul Edward Bratfanof: „A fost o onoare pentru noi să facem parte din această echipă“, a precizat guvernatorul.
Instituţia pe care o reprezintă a fost şi beneficiar în două proiecte: unul pentru marcarea traseelor turistice şi realizarea de observatoare ornotologice şi unul pentru decolmatarea unor canale secundare.

Primăria Luncaviţa, primarul Ştefan Ilie: „Recunosc că la început am fost sceptic, dar vedem rezultatele. Presiunea vine acum pe autorităţile locale, care trebuie să cheltuiască banii într-o perioadă destul de scurtă. (…) Pentru comune acest FLAG este o mană cerească“.
Luncaviţa are două proiecte, unul dintre ele (cel referitor la modernizarea unui drum) este, déjà, în faza de licitaţii.


Primăria Maliuc, primarul Aurelian Sevastian: „Sunt un primar fericit. Pe primul proiect am achiziţionat şalupa cu care am venit azi la Tulcea“. Maliuc are cinci proiecte (unul pentru achiziţionarea şalupei, unul pentru modernizarea unui drum din localitatea Partizani şi trei pentru facilităţi de acostare în Partizan, Gorgova, Maliuc).


FOTO: Harta administrativ - teritorială a judeţului Tulcea (Sursa: prefecturatulcea.ro)
 

Taguri: FLAGDeltaDunarii, FLAg, DeltaDunarii, HoriaTeodorescu, CJT, CJTulcea, ConsiliulJudeteanTulcea, Luncavita, Crisan, Partizan, Mila23, SfantuGheorghe, Murighiol, ComunaC.A.Rosetti, Maliuc, Sulina, Tulcea, Bestepe, Balteni, BalteniiDeSus, Gorgova, Partizani,
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri