În această noapte (după ora României), în Statele Unite ale Americii, la Cincinnati (poreclit... „Cincy”!), în Ohio, în turneul din categoria „Premier Five”, de 2,5 milioane de dolari, cea mai bună jucătoare româncă de tenis, CONSTĂNŢEANCA SIMONA HALEP (numărul doi în clasamentul mondial al World Tennis Association / WTA şi al doilea cap de serie a turneului) nu a putut să profite de şansa... absenţei din tribune, de această dată, a celui care nu numai că este o catastrofă pentru România, în general, dar mai este şi o mare piază-rea pentru sportul românesc (toate partidele, indiferent de disciplina sportivă la care asistă de la faţa locului, fiind pierdute de ai noştri!): „Micky-Mouse”-ul României, premierul penibil, hoţ-plagiator şi mincinos, Victor Viorel Ponta, care are, în această perioadă, program de ipocrit şi greţos pelerinaj... pios-electoral, pe la mănăstiri!
Din păcate, Simona Halep a fost învinsă şi de această dată de către antipatica, botoasa şi tupeista rusoaică (se ştie că rusul împuţit, fie că se numeşte Putin, Rogozin sau... ultra-naţionalista ferventă tenismenă „Maşa”!, este ca porcul, are şoriciul gros, şi dacă nu-i dai, la timp, peste rât, ţi se urcă, din troaca lui, în cap!...) Maria Şarapova (locul 6 WTA şi a cincea faforită a turneului), în turul patru (4), „sferturi de finală”, după un meci epuizant, în trei seturi, care a durat nu mai puţin de... două ore şi jumătate!
Scor: 3 – 6, 6 – 4, 6 – 4 pentru cea mai nesuferită şi antipatizată (de către partenerele din concursuri) jucătoare din circuitul mondial feminin de elită, WTA.
Rusoaica s-a impus cu 6 - 4 în setul decisiv, dar s-a folosit, până la final, de toate vicleşugurile sale, pentru a o învinge pe Halep!
A avut parte, ca de obicei, şi de ajutorul, prea puţin subtil!, al arbitrei de scaun, care a… întors un punct căştigat de Halep la 15 – 15, cu Şarapova servind la 5 – 4 la ghemuri, pentru ea!
S-a facut, apoi, 30 - 15 pentru Sharapova, iar Halep a acuzat din plin momentul, fiind, normal, un pachet de nervi.
La final i-a intins, sportiv, mâna rusoaicei, dar fără să se uite, măcar pentru o clipă, la aceasta, procedand la fel şi cu arbitra Maria Alves, din Portugalia.
Astfel, Simona Halep rămâne fără victorie, după cinci (5) înfruntări directe cu Maria Şarapova: 0 – 5 (3 – 10, la seturi).
În 2014, ele s-au întâlnit de două ori, mereu pe zgură, prima oară în finala turneului lui… Ion Ţiriac, de la Madrid, iar a doua oara în finala “Internaţionalelor” Franţei, de la Roland Garros!
Acestea au fost, ca şi cel de la Cincinnati, mereu meciuri de trei seturi!
La Madrid, Halep a luat primul set şi apoi a pierdut meciul, destul de clar, dar la Roland Garros a revenit de la 0 – 1 la seturi şi a fost mai aproape de victorie… (1 - 6, 6 - 2, 6 - 3 la Madrid şi 6 - 4, 6 - 7, 6 - 4 la Paris).
În meciurile pe suprafaţă de joc “hard”, cum este cazul turneului american, Şarapova are, de asemenea, 2 - 0, ambele victorii fiind dobândite în numai două seturi, în 2012, la “Indian Wells” şi Beijing, atunci când Halep nu începuse încă ascensiunea sa rapidă, în clasamentul mondial).
Revenind la turneul pe ciment (tratat şi acoperit) de la Cincinnati, Simona Halep a învins-o în “optimi de finală”, într-o oră şi 28 de minute, pe cehoaica Lucie Safarova, o jucătoare de Top 20 (locul 17 WTA şi favorită numărul 16 a turneului), cu scorul de 6 - 4 7 – 5 Halep şi Safarova se mai întâlniseră de trei ori până acum, românca fiind, acum, avantajul româncei fiind, acum, de 3 – 1).
Ultima lor partidă a avut loc în turul al doilea al turneului de la Indian Wells (S.U.A.), din acest an (2014), când Halep a câştigat, cu scorul 6 - 2, 4 - 6, 6 - 4.
Tot în trei seturi şi tot în favoarea actualei ocupante a locului 2 WTA s-a încheiat şi partida din 2013, din semifinalele turneului de la Nurnberg (Germania), scor 6 - 3, 0 - 6, 6 - 2.
Singura victorie a sportivei din Cehia a fost înregistrată în 2011, în turul doi al turneului de la Toronto (Canada), scor 6 - 2, 6 - 4.
Românca trecuse, în turul doi (în care s-a calificat direct!), cu scorul de 6 - 4, 6 - 2, de sportiva belgiană Kirsten Flipkens (locul 54 WTA).
A fost primul meci al lui Halep, pe un teren cu suprafaţă de joc “hard”, după două luni şi jumătate, şi primul după aproape cinci (5) săptămâni de pauză (ultimul meci al său fusese cel din 13 iulie, în finala de la… Bucureşti, în care a învins-o pe italianca Roberta Vinci)!
Astfel, constănţeanca şi-a depăşit cea mai bună performanţă personală la Cincinnati, un turneu în care anul trecut (când era doar… a 25-a în clasamentul mondial WTA!) ieşise încă din turul doi (2), eliminată de către americanca Serena Williams (nr.1 WTA), cu scorul de 6 – 0, 6 – 4.
La rândul său, rusoaica Maria Şarpova s-a calificat în “sferturi” trecând de compatrioata sa Anastasia Pavlyuchenkova (25 WTA), cu 6 - 4 7 - 6 (7 - 2).
Pentru calificarea în “sferturile de finală” de la Cincinnati, Halep va fi recompensată cu un premiu de 64.170 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.
.
Este cu atât mai păcat că românca a fost, iarăşi, învinsă de către rusoaică, cu cât între Şarapova şi Halep se dă lupta pentru primul loc în topul “WTA Race”.
Această ierarhie contabilizează doar rezultatele înregistrate de la startul anului competiţional 2014 și oferă o idee clară în ceea ce privește șansele de calificare la “Turneul Campioanelor”, organizat la finalul sezonului actual, în premieră, la Singapore.
Înaintea turneului de la Cincinnati, sportiva din Rusia avea un avans firav, de 116 puncte (4985 vs. 4869).
În cazul unui succes în meciul de astăzi, Simona ar fi devenit sigură că o va depăși pe Şarapova, în ierarhia pe anul 2014, şi că va ocupa cea mai înaltă poziție în “WTA Race”, indiferent de rezultatele ulterioare din competiția organizată în statul nord-american Ohio.
Surse FOTO: fanatik.ro; sportlines.ro; wtatennis.com; digisport.ro; gsp.ro