Mihai Daraban: „Gazele de şist vor intra în coşul de formare a preţului gazului”. Vezi şi poziţia oficială a Chevron. Americanii renunță la Adamclisi!

Mihai Daraban: „Gazele de şist vor intra în coşul de formare a preţului gazului”. Vezi şi poziţia oficială a Chevron. Americanii renunță la Adamclisi!(4104)


Vicepreşedintele Camerei de Comerţ a României, Mihai Daraban salută voinţa politică de care a dat dovadă guvernul Ponta prin acordarea avizului de mediu în cadrul firmei Prospecţiuni SA care va începe explorarea gazelor de şist în judeţul Constanţa. Daraban a mai precizat că de Gazele de şist, dacă vor fi exploatate în Dobrogea, nu vor afecta acest subiect atât de delicat nu putea altfel rezolvat decât cu participarea directă a ministrului de resort şi a premierului. În plus, Daraban a reiterat faptul că exploarea zăcămintelor de gaze de şist nu vor afecta turismul litoral iar, în eventualitatea unei poluări, firmele vor plăti despăgubiri importante. Potrivit rapoartelor efectuate de Agenţia de Resurse Minerale se estimează ca în zona litorală gazele de şist să fie pe la 1.200 de metri adâncime, insuficient pentru adâncimea de foraj şi de exploatare, care este între 2.000 şi 4.000 de metri. Deci, sub nicio formă nu se apropie la mai puţin de opt kilometru de coastă.

 

Guvernul a dat avizul de mediu


Undă verde pentru explorarea gazelor de şist în România. Gigantul american Chevron a primit astăzi de la Guvern avizul de mediu în baza căruia poate să înceapă să sape după gaze de şist. Practic, americanii au acum liber la căutat gaze. Chevron a concesionat trei perimetre, în Dobrogea, în zona localităților Adamclisi, Vama Veche și Costinești.
Cert este că, deocamdată, se vorbește doar de căutarea unor depozite de gaze în rocă. Asupra exploatării efective, adică scoaterea gazelor printr-o tehnologie considerată periculoasă, încă se păstrează tăcerea. Premierul Victor Ponta a declarat, citat de Hotnews: „Explorare, da. După confirmarea existenței sau inexistenței resurselor de gaz, vom lua o decizie finală care presupune dacă exploatăm gaze de șist, cu respectarea tuturor standardelor europene și mondiale de protecția mediului”.
Însă problema exploatării nu poate fi atât de incertă. Chevron nu bagă bani într-o afacere care ar putea fi interzisă, chiar dacă a găsit gaze. Vor dori sa-și recupereze investițiile.
Oamenii care locuiesc în zonă se tem că exploatarea le-ar polua zona, dar ministrul mediului Rovana Plumb a dat asigurări că procedura de extragere nu prezintă niciun risc pentru populaţie. Mai mult, ministrul a anunţat că va organiza foarte curând o serie de dezbateri publice pentru a-i lămuri pe oameni cu privire la beneficiile pe care le va aduce exploatarea gazelor din Dobrogea.


Vama Verde: „Atacarea în instanță trebuie făcută, dar procesele durează, justiția este la ordinul politic”!

Reprezentanţii ONG-ului Vama Verde susţin că premierul Victor Ponta continuă să pună în aplicare ce a vândut Adrian Năstase în 2004, Mihai Răzvan Ungureanu în 2012, Miniștrii mediului Borbelly și Rovana Plumb! „În stradă oameni buni, că altceva nu mai putem face! Presiunea străzii este salvarea noastră! Atacarea în instanță trebuie făcută, dar procesele durează, justiția este la ordinul politic!” susţin cei de la Vama Verde. Aceștia vor să atace în instanță mai multe acorduri de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiat între Agenția Natțonală pentru Resurse Minerale și diverse societăți comerciale.


Ce spune Chevron

Ca urmare a deciziilor autorităților de mediu din Constanța și Vaslui cu privire la derularea proiectului Chevron în România, SC Chevron Romania Exploration Production SRL, prin Adelina Toncean (Policy, Government and Public Affairs Advisor), a comunicat următoarele: „Compania Chevron salută deciziile recente, adoptate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Constanța și, respectiv, Vaslui, privind proiectele sale din România. În baza deciziilor APM Constanța și, respectiv, Vaslui, Chevron Exploration and Production Romania va întreprinde doar activități de explorare, care presupun utilizarea exclusivă a tehnologiilor convenționale. În județul Constanța, Chevron va derula un studiu de analiza bidimensională 2D de geofizică a pământului. Programele de prospectare vor ocoli ariile protejate și vor asigura o distanță de cel puțin un kilometru de la țărmul Mării Negre. În județul Vaslui, Chevron va fora sonde de explorare similare cu celelalte sonde convenționale existente în România. Conform documentației tehnice supuse analizei APM Vaslui, sondele de explorare nu vor implica utilizarea procedeului de fracturare hidraulică. Faza de explorare a zăcămintelor de gaze naturale se desfășoară pe parcursul mai multor ani. Doar în funcție de rezultatele obținute în această etapă se va putea determina, în cooperare și cu acordul ulterior al Guvernului României, demararea unei operațiuni de exploatare. Fiecare etapă necesită permise și autorizații separate, eliberate de autoritățile române de reglementare, cu responsabilități în domeniu. Chevron nu are nicio intenție să foreze în orașe sau zone locuite, în apropiere de obiective turistice sau culturale, arii protejate prin legislația în vigoare. Chevron operează în deplină conformitate cu legislația română și europeană și la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului, aplicate în industria de petrol și gaze. Chevron va continua să asigure un dialog susținut de informare cu opinia publică, comunitățile locale și autorități asupra derulării proiectelor sale. Chevron reiterează angajamentul de a fi un partener responsabil și de a sprijini România în efortul de evaluare a potențialului de resurse de gaz natural din argile, care pot aduce beneficii semnificative pentru securitatea energetică a țării”.


Chevron a renunţat la perimetrul Adamclisi

Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Constanţa a eliberat avizul de mediu pentru începerea prospecţiunilor a gazelor de şist. Directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Mediu Constanţa, Monica Zaharia a precizat că acrodarea avizului de mediu s-a făcut pentru perimetrele din zonele Costineşti şi Vama Veche. Totodată, Zaharia a mai spus că Chevron nu a mai solicitat aviz de mediu şi pentru zona Adamclisi care face parte din aria protejată „Natura 2000”.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri