Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
TRIBUNALUL BUCUREŞTI: Motivarea deciziei de ARESTARE PREVENTIVĂ a lui NICUŞOR CONSTANTINESCU, preşedintele C.J. Constanţa, aflat în... S.U.A.!

TRIBUNALUL BUCUREŞTI: Motivarea deciziei de ARESTARE PREVENTIVĂ a lui NICUŞOR CONSTANTINESCU, preşedintele C.J. Constanţa, aflat în... S.U.A.!(2199)


Conform Agenţiei de Presă MEDIAFAX, Tribunalul Bucureşti susţine faptul că o mare parte a conţinutului scrisorii medicale, depuse la Instanţă de Nicuşor Daniel Constantinescu, se… regăseşte într-un “e-mail”, trimis de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa medicului din Statele Unite ale Americii, care a emis documentul, şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri"!

Informaţiile sunt menţionate în motivarea deciziei prin care Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Divizia Centrală Bucureşti, a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu arestarea preventivă, pentru 30 de zile, în cazul lui Constantinescu.

În motivare, judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir face referire la scrisoarea medicală invocată de către apărarea preşedintelui CJC, subliniind că aceasta "comportă numeroase critici", atât cu privire la formă, cât şi la fond.

Referitor la conţinutul scrisorii, din motivare reiese că acesta, practic, i-a fost… trimis de Nicușor Constantinescu doctorului care urma să emită documentul!

"La examinarea înscrisului nu se poate face abstracţie de corespondenţa “e-mail” din data de …...2014, când inculpatul solicita medicului ce să conţină scrisoarea medicală, făcând o prezentare elaborată, o descriere detaliată a cuprinsului acestuia, aspectele învederate de inculpat în cuprinsul “e-mail”-ului regăsindu-se şi în conţinutul înscrisului, ce se pretinde a emana de la medicul mai sus menţionat", se arată în motivare.

Tot legat de conţinutul scrisorii, Instanţa apreciază că modalitatea de prezentare a situaţiei medicale a lui Constantinescu este "una evazivă", iar aspectul privind un anumit tratament apare ca fiind "unul ipotetic".

Judecătoarea mai menţionează faptul să scrisoarea medicală nu este datată, iar semnătura doctorului "diferă izbitor faţă de semnătura existentă pe alte înscrisuri, ce se află la dosarul cauzei şi care emană de la acelaşi medic".

În aceste condiţii, instanţa a concluzionat că "există serioase îndoieli, atât cu privire la autenticitatea unui astfel de înscris, cât şi la veridicitatea afirmaţiilor din cuprinsul acestuia".

Tot în motivare se precizează că "nu s-a făcut nici dovada necesităţii ca inculpatul să rămână pe teritoriul altui stat, în vederea efectuării unui eventual tratament medical".

Judecătoarea face referire şi la fotografiile în care preşedintele CJ Constanţa apărea, potrivit avocatului său, întins pe un pat dintr-un "aşezământ paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat şi unde i se administrează tratamentul", în SUA. Într-una dintre fotografii, Nicuşor Constantinescu ţinea în mână un ziar local, pe a cărui primă pagină se putea citi data.

"Nici fotografiile pretins a fi realizate în data de …….2014 nu pot fi avute în vedere, întrucât au un caracter incert, atât în privinţa locului unde au fost făcute, cât şi a datei. Totodată, acestea nu pot demonstra stadiul stării de sănătate a inculpatului, ci numai o persoană abilitată, ce are cunoştinţe medicale, poate să procedeze în acest mod. Chiar dacă una din poze îl înfăţişează pe inculpat ţinând în mână publicaţia “……” din ……2014, totuşi acest aspect nu este de natură să releve vreun element privitor la starea actuală de sănătate a inculpatului", se arată în motivare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost dat în urmărire naţională, după ce Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu arestarea preventivă, pentru 30 de zile, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că mandatul de arestare a ajuns, în 23 iunie, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.
După ce, potrivit procedurii, poliţiştii au mers la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu şi au constatat, în mod oficial, că acesta nu este acasă, a fost emis un mandat de urmărire naţională.

De altfel, şi avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Mocanu, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că Nicuşor Constantinescu este urmărit naţional, pentru că decizia Tribunalului Bucureşti este executorie.
Având în vedere faptul Nicuşor Constantinescu nu este în ţară, ci potrivit declaraţiilor sale, se află în Statele Unite ale Americii, Instanţa va emite un mandat de urmărire internaţională.

Întrebat dacă preşedintele CJ Constanţa a fost externat din Spitalul “Johns Hopkins” (din Baltimore, statul Maryland, S.U.A.) încă din luna mai, avocatul a spus că Nicuşor Daniel Constantinescu se află, cităm: “în SUA, însă într-un aşezământ paramedical, care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat şi unde i se administrează tratamentul".
"Niciodată nu am susţinut faptul că ar fi internat nonstop în clinică, pacientul fiind internat cu ocazia efectuării operaţiei, precum şi în două rânduri, când starea sa de sănătate s-a agravat. Aceasta este procedura medicală standard în SUA, mai ales în cazul pacienţilor nerezidenţi. Aceste informaţii şi dovezi au fost prezentate şi DNA, şi judecătorului", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul lui Nicuşor Constantinescu.

În 25 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost trimis în judecată, de către procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Într-un alt dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, tot de către procurorii DNA, în 27 mai, pentru abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, după ce niciunul dintre cei doi nu s-ar fi supus controlului Curţii de Conturi.


Foto: 1. „Preşul” C.J. Constanţa, filmat recent, fumând pe terasa unui cunoscut restaurant românesc (de altfel, Nicuşor Daniel Constantinescu se arată a fi extrem de... patriot, în S.U.A. lucrând numai cu medici... români şi cârciumari de-ai noştri, „den bobor”!), situat în cartierul Queens, din New York; 2. Mandatul precedent emis pentru preşedintele C.J.C. (Surse foto: "Facebook" şi evz.ro)
 

Taguri: NicusorConstantinescu, MandatDeArestare, DatInUrmarireNationala, Paul, Doru, SUA, Dr.DoruPaul, MDPaulDoru, MDPDoruPaul, RecuperarePost-Operatorie, NicusorDanielConstantinescu, SerbanCocioba, Dr.SerbanCocioba, MDSerbanCocioba, SerbanIoanCocioba, Constantine,
Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri