O tânără din Mangalia este cercetată de către poliţiştii din localitate, pentru că a încercat să obţină un duplicat al certificatului de naştere, folosindu-se de o carte de identitate falsă.
Cetăţenul de sex feminin s-a prezentat la sediul Serviciului Public Local de Evidenţa Persoanelor - Departamentul Stare Civilă pentru a i se elibera un certificat de naştere.
Conform procedurii specifice, pentru eliberarea unui astfel de document, era necesară legitimarea solicitantului şi completarea unei cereri.
La prima vedere a actului de identitate prezentat funcţionarului public, s-a observat că documentul înaintat nu avea elementele de securitate legal îndeplinite.
În consecinţă, s-au analizat fotografia, mărimea scrisului, fondul, serviciul emitent al actului de identitate şi alte asemenea elemente şi s-a constatat că datele de identificare ale carţii de identitate nu corespundeau cu cele din baza de date a Serviciului de Evidenţa Persoanelor.
Imediat, a fost sesizată Poliţia Mangalia, care a preluat cazul pentru cercetări amănunţite.
Persoana în cauză s-a mai prezentat la sediul Stării Civile Mangalia în urmă cu aproximativ o lună, în scopul obţinerii de informaţii privind eliberarea propriei cărţi de identitate, pe care a declarat-o pierdută, însă nu a urmat procedurile legale pentru a i se elibera documentul solicitat.
FOTO: realitatea.net