
Cum supraveghează polițiștii turiștii veniți pe litoral(674)
Îîndeplinirea măsurilor şi executarea activităţilor pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în localităţile şi zonele turistice de pe litoralul Mării Negre este asigurată de către poliţiştii constănţeni, cu sprijinul celorlalte structuri implicate, conform competenţelor legale.
Efectivele implicate acţionează pentru asigurarea climatului de normalitate, prin eficientizarea măsurilor realizate, aplicarea unor noi forme şi procedee operaţionale, intensificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, creşterea capacităţii de acţiune şi adaptarea la cerinţele standardelor europene, urmărindu-se prioritar îndeplinirea următoarelor obiective: asigurarea prezenţei active, la vedere, a efectivelor de siguranţă publică, transmiterea către turişti, prin diverse modalităţi, a unor recomandări cu caracter preventiv în vederea reducerii riscului de victimizare al acestora şi de implicare în activităţi infracţionale, atragerea localnicilor şi turiştilor în sprijinul forţelor de poliţie prin amplificarea relaţiilor de colaborare, creşterea aportului acestora în activitatea de prevenire a faptelor antisociale, planificarea şi adoptarea unor măsuri eficiente de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat și soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale.
Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanţa au defăşurat o activitate de informare a turiştilor aflaţi pe litoral, în zona Cazino Mamaia, cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor specifice sezonului estival.
Recomandări
Când ajungeți la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate , nu lăsaţi pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.), păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, locul în care aţi lăsat bunurile personale (şezlongul/prosopul/cearceaful).
Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv, nu lăsaţi în interiorul maşinii bunuri de valoare (bagaje, poşete, obiecte de îmbrăcăminte, casetofoane, aparate foto, telefoane mobile etc.). Acestea sunt tentante pentru hoţi.
Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, pe plajă, în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să se rătăcească ori să se accidentez.
Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor. Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.
Nu mergeţi pe plajă sau la piscină cu bijuterii ! Puteţi fi uşor deposedaţi de ele .
Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine) pentru că puteţi fi cu uşurinţă ţinta unei tâhării.
Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor, apelaţi 112!
Articole recomandate
Drepturile și obligațiile deținătorilor de animale de companie

Constănțenii au stat la coadă ca să scape de rable

SC RAJA SA. Agenții economici avizați pentru debranșare

CONSTANȚA, TULCEA: Rezultatele triajului epidemiologic la debut de an școlar

Astăzi, zi fără apă caldă și căldură. Vezi ce cartiere sunt ghinioniste

Consiliul Județean Constanța aduce în atenția dumneavoastră Regulamentul Serviciilor publice de adăpostire a animalelor de pe raza judeţului Constanţa
