Nicușor Constantinescu trebuie ARESTAT PREVENTIV. CJC: este o CONDAMNARE LA MOARTE

Nicușor Constantinescu trebuie ARESTAT PREVENTIV. CJC: este o CONDAMNARE LA MOARTE(1635)


Tribunalul Bucureşti a decis astăzi arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, după ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu această măsură preventivă, pentru că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitivă.

Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv şi a dispus emiterea pe numele lui Nicușor Constantinescu a unui mandat de arestare pentru 30 de zile.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a respins cererea avocatului preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa de încuviinţare a părăsirii ţării, formulată după ce procurorii au făcut demersuri pentru arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, întrucât nu a revenit în ţară la data stabilită în cadrul controlului judiciar, respectiv 11 iunie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, titrează Mediafax.

În cazul în care decizia de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Bucureşti va fi menţinută de Curtea de Apel, se va putea emite un mandat internaţional de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu a arătat, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, că o eventuală întrerupere a tratamentului pe care îl urmează Nicuşor Constantinescu în SUA, unde a fost operat, i-ar pune viaţa în pericol.

"Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă", a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti.

Avocatul a adăugat că medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă de îngrijirea lui Nicuşor Constantinescu, spun că orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de faţă "reprezintă un risc major pentru viaţa" lui Nicuşor Constantinescu.

Consiliul Județean Constanța a emis astăzi un comunicat de presă pe această temă. ”În ciuda faptului că avocatul lui Nicuşor CONSTANTINESCU, Marius MOCANU, a pus la dispoziţia instanţei dovezi de necontestat privitoare la starea medicală a acestuia, constand în rapoarte medicale emise de dr. Mohamad E. ALLAF, Şeful clinicii de Chirurgie Robotică din cadrul Spitalului Johns Hopkins, raportul dr. Amol NARANG, șeful Departamentului de Radiologie Oncologică din cadrul aceluiaşi spital, precum şi imagini audio-video şi fotografii care îl înfaţişau pe clientul său intr-o stare medicală foarte gravă, dovezi care au aparut şi în presă, instanţa nu a luat în considerare toate acestea şi a aprobat în mod inexplicabil şi inuman cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Precizăm că pe toată durata spitalizarii lui Nicuşor CONSTANTINESCU în Statele Unite ale Americii, avocatul Marius MOCANU a prezentat rapoarte medicale incontestabile, ori de câte ori organele judiciare au solicitat clarificări şi dovezi în sensul celor susţinute. Organele de anchetă au fost încunoştinţate în permanenţă despre evoluţia stării medicale a Preşedintelui Consiliului Judetean Constanţa, Nicuşor CONSTANTINESCU şi despre complicaţiile grave survenite post-operator, cele care îl ţin şi acum pe acesta sub observaţia strictă a medicilor americani.  Spitalul Johns Hopkins este unul dintre cele mai prestigioase instituţii de acest gen din lume, iar medicii care s-au îngrijit de tratamentul pacientului, Nicuşor CONSTANTINESCU, sunt consideraţi mari personalităţi ale lumii medicale mondiale.
Solicitarea DNA de a cere arestarea preventivă pentru 30 zile şi încuviinţarea acesteia de către Tribunalul Bucureşti, nu este altceva decât o încercare disperată de a aduce in spaţiul public un alt scandal de presă, care să îl pună în umbră pe cel iscat de fratele Preşedintelui României, Mircea BĂSESCU. Din păcate aceste jocuri de culise nu ţin cont de viaţa unui om, care prin această decizie, este condamnat la moarte, Nicuşor CONSTANTINESCU urmând ca în Statele Unite ale Americii sa fie supus unui proces de radioterapie, singurul care îi poate oferi speranţa la viata”, se arată în comunicat.

Reamintim că în 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, după ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.

Potrivit DNA, Gâmbuţeanu, în calitatea sa de director general al director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, cu ajutorul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în 2011, 2012 şi 2013. Astfel, arată procurorii, nu a mai fost posibilă efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate.

O altă acuzaţie adusă în acest dosar se referă la faptul că în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a prelungit 11 certificate de urbanism şi autorizaţiile de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.

Într-un alt dosar, în 25 aprilie, şeful Consiliului Judeţean Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Constantinescu este cercetat, în alt dosar, pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Nicuşor Constantinescu mai este judecat, din octombrie 2008, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri în care mai sunt acuzaţi primarul Radu Mazăre şi alte 35 de perso

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri