JUDECĂTORIA MEDGIDIA:

JUDECĂTORIA MEDGIDIA: "JIJI" (Becali) face mişto de tot şi toate! Culmea este că... i se permite: INSTANŢA I-A ANULAT INTERDICŢIILE!(1319)


Astăzi, marţi – 17 iunie, prin bunăvoinţa magistraţilor de la Judecătoria Medgidia, judeţul Constanţa, puşcăriaşul Gigi Becali a (re)obţinut, în Instanţă, drepturile suspendate de către Administraţia Naţională a Penitenciarilor, în speţă Penitenciarul Poarta Albă (judeţul Constanţa), unde-şi execută, în “regim deschis”, pedeapsa de trei ani şi jumătate, de închisoare.

Conducerea Penitenciarului a declanşat, în 14 mai a. c., procedura disciplinară în cazul lui Gigi Becali, pentru o intervenţie telefonică la postul România TV şi pentru comportamentul din perioada permisiunii de a părăsi, pentru 24 de ore, penitenciarul, când a dat mai multe interviuri presei şi nu s-a prezentat, din prima clipă a ajungerii la destinaţie, la primul post de Poliţie, de pe raza acesteia!

Gigi Becali a fost sancţionat cu suspendarea dreptului la vizită şi cu suspendarea dreptului de a primi pachete, timp de o lună, plus anularea dreptului de a mai fi scos la muncă.

GIGI BECALI a fost dus în această dimineaţă, de marţi – 17 iunie, la Judecătoria Medgidia, unde instanţa a luat în discuţie cele trei plângeri depuse de către avocaţii lui GIGI BECALI, împotriva sancţiunilor primite din partea comisiei Penitenciarului Poarta Albă, unde este încarcerat.

În plângerea lor, avocaţii lui GIGI BECALI au invocat jursiprudenţa europeană, în materie de Drepturi şi Libertăţi Individuale.

GIGI BECALI are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în Dosarul “Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

GIGI BECALI a declarat, stăzi, în faţa judecătorilor de la Medgidia, că se simte discriminat în Penitenciarul Poarta Albă şi s-a plâns că deşi are regim deschis de detenţie este permanent flancat de patru - cinci gardieni.

Potrivit România TV, GIGI BECALI le-ar fi spus judecătorilor că în penitenciar este "putere militară" şi nu se aplică legea.
De asemenea, el a povestit că atunci când era dus la muncă era transportat cu un un autobuz şi nici măcar nu era lăsat să dea perdeaua la o parte, pentru a se uita afară.
De asemenea, GIGI BECALI le-a mai spus judecătorilor şi că atunci când a fost lăsat în permisie el a fost scos de la Poarta Albă cu o maşină cu perdele, de către un ofiţer, şi lăsat într-o comună limitrofă, lângă peninteniciar.
"M-au dat afară din puşcărie, au zis că nu se poate, m-au întrebat cu ce plec acasă şi mi-au spus că plec cu trenul. M-au dus cu maşina cu perdele pe o străduţă dintr-o comună şi de acolo am plecat la Bucureşti. Eu consider că mi s-a făcut o nedreptate prin modalitatea prin care mi s-a acordat învoirea. Mi s-a spus că amânarea pe care mi-au dat-o e cauzată de faptul că am vorbit la TV", a spus GIGI BECALI.

În ceea ce priveşte permisia de 24 de ore care face obiectul acestor plângeri, GIGI BECALI a spus că iniţial a fost pus să dea o declaraţie că nu va discuta cu presa problemele din penitenciar, ci doar probleme personale, însă el susţine că le-a spus membrilor comisiei că va fi inevitabil să vorbească cu jurnaliştii atâta timp cât el este o persoană publică, iar ziariştii l-au urmărit de la ieşirea din penitenciar până acasă şi înapoi către închisoare. El s-a apărat spunând că nu a ştiut cum să reacţioneze şi a stat de vorbă cu jurnaliştii pentru că i-a fost dor de libertate.

Gigi Becali, condamnat la 3 ani si jumatate din închisoare şi încarcerat la penitenciarul Poarta-Alba, a început, din 28 aprilie a.c., să lucreze la Academia de fotbal a lui Gică Hagi, nimeni altul decât naşul său!
Finanţatorul Stelei are un… birou propriu şi deţine “funcţia” de supraveghetor!
De luni pînă vineri, el pleacă de la penitenciar la ora 07.00 si revine înainte de ora 17.00.

Gigi Becali a fost filmat în timp ce se plimba, îmbrăcat elegant, prin curtea Academiei lui Hagi, în timp ce alţi deţinuti munceau!...
"Bă, ai grijă de bază. Tu, Becali, ai grijă de bază? Iarba o tundeţi? Nu o tund eu. Eu sunt administrator de bază, acolo trebuie un copac, acolo fă aşa! La academie vine preşedintele academiei şi spune: vreau astăzi să vă ocupaţi de sectorul ăsta, mâine de asta! Luaţi legea, nu ştiu ce contract... Si spune ce a cerut academia, persoana ce are cunoştinte în administrare de fotbal şi spune activităţi productive, orice trebuie să faci... adică şi munca intelectuală", a spus Gigi Becali postului România TV, despre rolul său la Academia lui Hagi

Din aceste motive, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demarat o anchetă la Academia lui Hagi.


IMAGINE: 17 iunie - Latifundiarul din Pipera, adus la Judecătoria Medgidia, cu guler cervical, pe care… şi l-a dat jos în sala de judecată! (Sursa foto: reporterntv.ro)
 

Taguri: GigiBecali, Becali, Gh.Becali, G.Becali, PenitenciarulPoartaAlba, JudecatoriaMedgidia, DosarulValiza, PoartaAlba, JudetulConstanta,
OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri