Percheziții la persoane bănuite că dețin ilegal armament(1064)


Astăzi, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coodonarea direcţiei de specialitate din cadrul I.G.P.R., efectuează 26 de percheziţii, pe raza a 7 judeţe, respectiv Constanţa, Caraş Severin, Gorj, Ilfov, Mehedinţi, Prahova şi Teleorman, precum şi a municipiului Bucureşti.

În activităţi sunt angrenaţi poliţişti de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalişti şi luptători ai structurilor de intervenţie de la inspectoratele de poliţie ale judeţelor vizate şi ai Poliţiei Capitalei.
Percheziţiile se desfăşoară la locuinţele şi autovehiculele unor persoane bănuite de deţinere ilegală de arme neletale supuse autorizării ce ar fi fost achiziţionate din Bulgaria.

Din cercetările efectuate până în prezent de poliţiştii români şi bulgari au rezultat indicii că, în cursul ultimelor 12 luni, 116 persoane, de cetăţenie română, ar fi procurat şi introdus în ţară arme supuse autorizării, fabricate în Turcia şi comercializate de operatori economici din Bulgaria.

Totodată, poliţiştii efectuează şi controale pentru verificarea respectării regimului armelor şi muniţiilor la 12 deţinători de arme, de pe raza judeţelor Prahova, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri