Teatrul "Danovski" (19.00): Baletul "DON QUIJOTE", de Minkus(1557)

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa prezintă în această seară, de sâmbătă – 24 mai, între orele 19.00 – 21.00, la sediu, spectacolul cu baletul “DON QUIJOTE”, de Ludwig MINKUS.

Solişti: MIURA NOZOMI (Japonia), ADRIAN MIHAIU, AMALIA MÎNDRUŢIU, BOGDAN BÎRSĂNESCU, ANTONIU GHEORGHIU, CEZAR BUCULEI, DELIA LUCA, AYAKA KISHI (Japonia), MIHAI PÂSLARU, GELU RÂPĂ, KIM YEJI (Coreea de Sud), CECILIA URSUL.

Regie şi coregrafie: Mihai Babuşka (adaptare după coregrafia clasică, a lui Marius Petipa).

Scenografie: Adriana Urmuzescu.

Asistente de coregrafie: Corina Dumitrescu şi Monica Cherecheş.
Asistentă de scenografie: Nicoleta Onaş.

“Don Quijote” (“Don Quixote”) este un balet, în patru acte şi opt scene, bazat pe episoade din celebrul roman cavaleresc “Don Quijote de la Mancha”, al scriitorului spaniol Miguel de CERVANTES.

A fost reprezentat în premieră, în coregrafia lui Marius Petipa, de către Baletul Teatrului Imperial “BOLŞOI”, la Moscova, pe 26 decembrie (pe “stil vechi” calendaristic: 14 decembrie) 1869.

Petipa şi Minkus au extins, ulterior, baletul, la cinci acte şi 11 scene, această nouă versiune având premiera la Teatrul Imperial BOLŞOI KAMENNY, din Sankt Petersburg, la 21 noiembrie (pe “stil vechi” calendaristic: 9 noiembrie) 1873.

Toate versiunile moderne derivă din cea din anul 1900, a lui Alexandr Gorsky, pentru Teatrul “Bolşoi” din Moscova, îmbunătăţită în 1902, de către acelaşi maestru - coregraf, pentru Baletul Imperial din Sankt Petersburg.

Subiectul:
Prolog:
Hidalgo Alonso Quijano este un cititor pasionat de romane cavalereşti. Este seară şi eroul nostru este cufundat în lecturi. El îşi găseşte, din aceste cărţi, un ţel nobil: să ajute pe cei nevoiaşi şi lipsiţi de apărare. Hotărăşte să plece în lume, în căutarea idealului său de frumuseţe feminină: Dulcineea din Toboso, plăsmuire a minţii sale rătăcite. Îşi alege un nume de cavaler, în persoana lui Don Quijote şi ia o mârţoagă, pe care o porecleşte Rosinanta. Îl convinge apoi pe ţăranul, lipsit de minte, dar bun la suflet, Sancho Panza, să-i fie scutier, şi pleacă în lume, în căutarea unor aventuri cavalereşti.

Actul I:
Piaţa din Barcelona.
Soarele dimineţii inundă piaţa din oraş. Fete şi băieţi pătrund în acest spaţiu, alături de florărese, negustori, muzicanţi ambulanţi. În mulţime se întâlnesc frumoasa fiică de cărciumar Quiteria şi tânărul bărbier Basilio, care îşi împărtăşesc sentimentele de dragoste, într-un dans plin de pasiune. Sunt descoperiţi de Lorenzo, tatăl fetei, care nu este de acord cu căsătoria acesteia cu un sărăntoc. El îl alungă pe Basilio, prezentându-i Quiteriei pe Camacho, un filfizon bogat, care aspiră la mâna ei. Fata nu este impresionată de declaraţiile acestuia. Sosesc toreadorii şi printre ei se află iubitul lui Mercedes, prietena Quiteriei, toreadorul Espado, care iese învingător din competiţia care se desfăşoară. El îi invită pe toţi la cârciuma lui Lorenzo.
Îşi fac apariţia, în piaţă, două fiinţe bizare: Don Quijote şi Sancho Panza, obosiţi de drum şi în căutarea unui loc unde să înnopteze. Toţi se amuză de ei, privindu-i cu neîncredere. Don Quijote o observă pe Quiteria şi este convins că a întâlnit-o pe frumoasa inimii sale, Dulcinea din Tobosso. O salută cu eleganţă cavalerească, dar fata se amuză de el. În vâltoarea dansurilor, Basilio o ia de mână pe Quiteria şi fug împreună. Lorenzo şi Camacho, descoperind dispariţia ei, pornesc pe urmele acesteia.

Actul II:
Aceeaşi piaţă din Barcelona.
Rămas singur în piaţă, Don Quijote începe să aibă viziuni că este atacat de monştri, iar în imaginaţia lui halucinantă se luptă cu morile de vânt, care-i apar ca nişte inamici necruţători. Sfârşit de oboseală, copleşit de apariţiile obsedante, el se aşează şi adoarme.

Tabloul I:
Visul
Don Quijote visează că este înconjurat de zâne bune, de Zâna Pădurii şi de un amoraş, care îi aduc pe Dulcinea lui, să-i mângâie suferinţa. Zânele dansează în jurul său, ocrotindu-l, cu dragoste. Dulcinea, care capătă înfăţişarea frumoasei Quiteria, se apropie de el, fermecându-i privirile. Încetul cu încetul, aceste viziuni dispar şi el se trezeşte în piaţă, copleşit de obsesiile dulci ale visului.

Tabloul II:
O cârciumă din aceeaşi piaţă.
În piaţă pătrund toreadorii, însoţiţi de mulţimea care-i aclamă. Are loc o fiesta, în care toţi cei prezenţi dansează şi se bucură, proclamând iubirea şi prietenia. Quiteria şi Basilio revin la cârciumă, hotărâţi să înfrunte toate opreliştile ce le stau în cale. În acelaşi timp, Espado şi Mercedes îşi destăinuie iubirea, decişi să-şi unească destinele. Lorenzo o descoperă pe fiica sa şi îşi arată nemulţumirea pentru fuga ei. Basilio, copleşit de durere, se hotărăşte să se sinucidă şi îşi împlântă un pumnal în piept, în văzul tuturor. În ultimele momente, el îşi exprimă dorinţa să fie căsătorit înainte de moarte cu Quiteria, urmând ca după dispariţia sa, aceasta să rămână cu Camacho.
Don Quijote, luând apărarea celor doi nefericiţi, reuşeşte să-l convingă pe Lorenzo să le dea binecuvântarea. După ce primeşte consimţământul, Basilio, ca prin minune, se ridică şi îl îmbrăţişează pe Quiteria. Totul a fost doar o farsă, pusă la cale de iscusitul bărbier, pentru a-şi atinge scopul. Lorenzo şi Camacho rămân buimăciţi, de acest neaşteptat deznodământ, şi sunt nevoiţi, în cele din urmă, să accepte situaţia, cu atât mai mult cu cat Lorenzo îi dăduse binecuvântarea pentru cununie în faţa tuturor.
Don Quijote, cu acea nobleţe a firii sale cavalereşti, se retrage cu sentimentul că a putut contribui la fericirea fiinţei pe care a iubit-o atât. Ţelul propus în călătoriile sale s-a împlinit. “Cavalerul Tristei Figuri” rămâne un apărător permanent al celor nefericiţi şi nevoiaşi, al unor valori morale de dreptate şi adevăr.

Tabloul III
Nunta.
Tinerii miri se întorc de la biserică, unde au celebrat căsătoria şi urmează să petreacă, la sărbătorirea acestei cununii, printre prieteni. Are loc o mare petrecere, la care participă toreadori, florărese, flăcăi şi fete, ce se avântă în dansuri spectaculoase. Basilio şi Quiteria dansează celebrul “pas-de-deux”, o izbucnire de virtuozitate şi bucurie a unirii lor, definitive, prin iubirea care a învins toate obstacolele. Don Quiiote îi priveşte cu admiraţie şi căldură, încântat că a reuşit să apere dragostea adevărată şi să o proclame, în acelaşi timp, în sensul eticii cavalereşti şi al unor valori morale, pe care şi le-a însuşit din romanele pe care le-a citit. El pleacă mai departe, împreună cu Sancho Panza, în peregrinările sale aventuroase. Baletul se încheie într-o atmosferă exuberantă, de fericire şi mulţumire, a tuturor celor prezenţi, pentru tinerii căsătoriţi, care şi-au unit destinele pentru totdeauna.

IMAGINI: tnobconstanta.ro