Casa de Cultură din Constanța are trei intrări principale. Toate sunt simbolul decăderii culturale a acestui oraș. La intrarea dinspre parc te întâmpină mare inscripția ”LA LĂUTARI”. Da, aici se găsește un club de manele. La cea dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu se află, chiar pe hol, un magazin de haine de piele. La început ni s-a părut o glumă, dar acest magazin rezistă de foarte multe luni. În fine, a treia intrare este un mare Babilon de reclame, dintre care nu lipsește una la jocul de bingo, care, suntem convinși, are o mulțime de valențe culturale.
Privind înapoi, starea în care a ajuns Casa de Cultură din Constanța este cu atât mai crudă. Potrivit paginii sale oficiale de internet, clădirea a fost realizată timp de opt ani, între 1976 și 1983, după proiectul arhitectului K. Ghengiomer. Are două săli de spectacole ce pot fi folosite și pentru evenimente ca ședințe, întâlniri, festivități, etc. ”Edificiul reprezintă o îmbinare armonioasă între liniile îndrăznețe ale arhitecturii contemporane și elemente ale artei construcțiilor românești tradiționale. Balconul suspendat pe coloane amintește de pridvorul brâncovenesc”, se spune în prezentarea din care ne-am permis să ștergem o virgulă amplasată între subiect și predicat.
Casa de Cultură a fost, la început, exact ce trebuia să fie: o oază de cultură. De altfel, ironic, parcă, pe pagina de internet apare o rubrică intitulată chiar așa: ”oază de cultură.
Să ne întoarcem puțin în trecut, spuneam. Inaugurarea edificiului a avut loc în urmă cu 30 de ani, pe 4 ianuarie 1984. Nu cu lăutari, nu cu haine de piele, nu cu neinventatele manele, ci cu Mam' Zelle Nitouche, o operetă în două acte compusă de Florimond Ronger-Hervé pe baza libretului scris de Henri Meilhac și Albert Millaud.
Aici se făceau și diverse cursuri pentru copii și tineri. Au supraviețuit numai trei: de mandolină, de dans sportiv și de de dans modern.
În ciuda mercantilismului care a atins Casa de Cultură, trebuie să recunoaștem că aceasta își mai păstrează, din când în când, menirea pentru care a fost construită. În sălile sale se mai face artă. Spectacole cu marii actori au scenei românești au loc, regulat. Și când spunem marii actori ne referim la cele mai mari nume ale teatrului românesc. Un exemplu: pe 19 mai sunteți invitați la piesa ”În valea cu parfum de flori și zumzet de albine”, cu Horațiu Mălăele și fiul său, în rolurile principale. Trebuie să recunoaștem că aici am văzut cele mai reușite piese de teatru din Constanța, e drept, cu actori din București (cu câteva excepții notabile: piesele lui Radu Afrim jucate în sala defunctului Teatru Fantasio).
Și, tot pentru a fi drepți, trebuie să recunoaștem că pe scena Casei de Cultură s-au jucat și se joacă spectacole cel puțin interesante ale unor companii de peste hotare. Nu mai departe de 31 mai Teatrul Clasic de Balet pe Gheață Moscova prezintă Lacul Lebedelor, un fascinant balet pe gheață. Spectatorii vor fi introduşi într-o lume impresionantă a emoţiilor şi a senzaţiilor tari, pe muzica lui Ceaikovski, lume construită într-o viziune modernă, în cadrul „Regalului Baletului Rus”, subintitulat „Surâsul Trist Al Lui Ceaikovski”. Teatrul Clasic de Balet din Moscova, înfiinţat în urmă cu cinci ani, are în componenţa sa campioni şi vice-campioni mondiali şi maeştri ai patinajului artistic.
Să mai punctăm un lucru pozitiv în această atmosferă învăluită de manele și haine de piele: biletele la spectacole pot fi obținute, de obicei, la jumătate de preț de către elevi și studenți, care pot intra, de fapt, câte doi pe un bilet la preț normal. E un gest pe care directorul Gheorghe Ungureanu îl face de ani buni. Apropo de șeful instituției, acesta a fost distins de către președintele Traian Băsescu, în februarie anul acesta, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F - „Promovarea culturii”.
”Indiferent în ce oraş trăim, dacă pui suflet şi munceşti cu conştiinţă acolo, la Casa de Cultură se pot face multe, nu neapărat să te îmbogăţeşti. Trebuie să vii şi să stai de dimineaţă până seara şi să te gândeşti ceea ce vor locuitorii. Trebuie să le faci pe plac, să-i atragi cu divertisment, cu tot ce doresc ei pentru a-i atrage la Casa de Cultură să vină cu drag. De la copii de grădiniţă până la bătrânii pe care îi aduc în fiecare an de la azilul de bătrâni”, spunea atunci Gheorghe Ungureanu, citat de Cuget liber. Citiți totuși acest paragraf uitându-vă la imaginea cu care ilustrăm acest articol. Trăim, totuși, într-un oraș în care Casa de Cultură găzduiește un club de manele. Un oraș în care oficialitățile preferă unei piese de teatru sau de operă carele alegorice și cluburile. Un oraș în care cultura locală e în moarte clinică, sub privirile nepăsătoare ale autorităților, care acum câțiva ani încercau să de insituțiilor de cultură lovitura de grație. Ușor-ușor, planul lor reușește.
Vă recomandăm și: Cum moare cultura în Republica Mazăre. Primăria Constanța alocă 2,65 lei/an/cap de locuitor acestui domeniu. Exemplul Sibiu