
MANGALIA se înfrăţeşte cu oraşul KARMIEL, din ISRAEL(1634)
O delegaţie din Israel se află în vizită la Mangalia, în perioada 8 - 15 mai, ocazie cu care, mâine, vineri - 9 mai, începând cu ora 10.00, oaspeţii vor avea o întâlnire cu primarul Cristian Radu, la sediul Primăriei Mangalia, în vederea semnării protocolului de înfrăţire cu oraşul din Ţara Sfântă.
Delegaţia este reprezentată de următorii membri: Shula Cohen - viceprimarul oraşului Karmiel, Eti Shperberg - director al Institutului de Învăţământ Tehnic, membră Rotary, Paul Târnovan - şef secţie Primăria Karmiel, Zvi Itzchacki - om de afaceri, membru Rotary.
În cadrul întâlnirii, membrii delegaţiei vor vizita mai multe instituţii publice, Herghelia Mangalia, dar şi alte puncte de atracţie turistică din zonă.
Conform protocolului de înfrăţire, părţile vor dezvolta relaţii de colaborare şi prietenie, potrivit competenţelpor de care dispun şi a legislaţiei în vigoare în statele lor.
Cooperarea va consta în schimburi de experienţă, în următoarele domenii: industrie, cultură şi arte, educaţie, turism, economie şi dezvoltarea mediului de afaceri, instituţii municipale şi sistemul economic local, protectia mediului.
De asemenea, cele două oraşe înfrăţite vor susţine cooperarea în domeniul culturii, artei şi educaţiei, prin schimburi între grupuri artistice, organizaţii studenţeşti, de tineret şi de elevi, precum şi organizarea de manifestări culturale comune.
FOTO: MANGALIA, văzută dinspre mare (Sursa: partidulverde.ro)
Articole recomandate
Un adăpost improvizat a fost dezafectat în această dimineață de polițiștii locali constănțeni

Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea mănăstirii Dervent

În Medgidia începe furnizarea de căldură în apartamente. Constănțenii mai așteaptă

Se extinde dreptul la muncă pentru pensionarii de invaliditate!

Șoferii care rămân fără permis își vor putea CUMPĂRA dreptul de a conduce!

Coralele Arhiepiscopiei, în competiție cântă în Germania
