
Peste 50.000 de români, aşteptaţi la mare de 1 Mai(504)
Peste 50.000 de români sunt aşteptaţi la mare de 1 Mai, cele mai căutate staţiuni fiind Mamaia şi Vama Veche, potrivit autorităţilor din turism şi patronatelor, care cred că toate hotelurile de pe litoral sunt pregătite să primească turişti şi că vor fi deschise la sfârşitul lunii aprilie.
"Deja, 80% din locurile de cazare din staţiunea Mamaia au fost contractate pentru minivacanţa de 1 Mai. Litoralul este gata pentru a primi turişti şi toate hotelurile, cu excepţia celor care sunt în construcţie, vor fi deschise pe data de 1 Mai", a declarat agenţiei MEDIAFAX Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).
Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia, afirmă că până la sfârşitul lunii, toate cele 25.000 de locuri de cazare disponibile în Mamaia vor fi ocupate.
Reprezentanţii patronatelor şi ai autorităţilor estimează, după evoluţia rezervărilor, că vor ajunge la mare de 1 Mai peste 50.000 de turişti, dintre care cei mai mulţi vor veni în Mamaia, Vama Veche şi Costineşti.
Matichescu crede că numărul mare de turişti este influenţat şi de decizia Guvernului de a acorda zi liberă pentru bugetari vineri, 2 mai, astfel încât, cumulate cu weekend-ul, aceştia să aibă patru zile libere.
"Pe litoral sunt aproape 140.000 de locuri de cazare şi toate unităţile vor fi deschise la 1 Mai, aşa cum sunt obligate prin lege. Se vor deschide şi hoteluri noi şi se reabilitează, extind şi modernizează unele vechi. În acest moment, proiectele hoteliere la care se lucrează în Mamaia depăşesc 70 de milioane de euro", a spus Bucovală.
Articole recomandate
Se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021

Mesajul lui Victor Ponta cu ocazia Ramazan Bayram

Ziarul Timpul: 50.000 de vizualizări pentru un singur articol

Viitorul Delfinariu din Constanţa va avea un acvariu uriaş și dinozauri în mărime naturală

Nu vă puneți viața în pericol! Respectați indicațiile salvamarilor!

OMD Mamaia – Constanța a semnat contractul de achiziție pentru elaborarea strategiei de marketing a destinației
