Dobrogea: Se întoarce, după un an, praful roşiatic din Sahara!

Dobrogea: Se întoarce, după un an, praful roşiatic din Sahara!(1357)


Acum un an, ne amintim, cu oarecare nostalgie..., că una dintre primele investigaţii jurnalistice ale nou apărutului ziar online TIMPUL a fost legată de misterul apariţiei unor depuneri de praf, roşiatic – portocaliu, în Constanţa şi împrejurimi.

Încercând, cu răbdare şi tenacitate, să biruim opacitatea comunicativă a instituţiilor locale (statale) de mediu, am fost, până la urmă, în măsură să liniştim, primii!, populaţia, informând-o că nu este vorba decât despre un (banal)... praf (nisip) fin, din Nordul Saharei, ajuns, printr-un şir de circumstanţe meteorologice, deasupra Estului Mării Negre.

Iată că acum, la un an distanţă, Instituţiile centrale de mediu ne scutesc, pe noi, de efortul unei investigaţii, şi pe locuitori de nelinişti, anunţând, oficial, că mâine (vineri – 4 aprilie) şi poimâine (sâmbătă – 5 aprilie), în diferite zone ale ţării (inclusiv Dobrogea!) vor fi semnalate, din nou, astfel de depuneri, cu aceleaşi caracteristici şi de aceeaşi natură (origine).

În mod concret, pe 29 martie, în zona maghrebiană a Saharei, a avut loc o puternică furtună, care, prin aceleaşi înlănţuiri de fenomene meteo ca şi-n trecut, au dislocat nori de nisip (praf) foarte fin, peste Marea Mediterană, în Europa.
Au fost, deja, afectate ţări europene precum Italia, Franţa, Spania, ba chiar şi Marea Britanie şi Irlanda.

Mîine şi poimâine, aşa cum spuneam, vine şi rândul României.

Autorităţile anunţă că praful care se va depune NU ESTE TOXIC, AŞADAR NU PREZINTĂ PERICOL PENTRU SĂNĂTATE!
Totuşi, cei cu probleme cardiace sau pulmonare mai grave sunt sfătuiţi să evite, pe cât posibil, să-l inhaleze.
 

Taguri: Sahara, praf, nisip, prafrosu, Constanta, Dobrogea, FurtunaSahara, meteorologic,
OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri