A început Justiţia să frâneze infracţionalitatea în creştere? Cazul agresorului fiului lui Peniu

A început Justiţia să frâneze infracţionalitatea în creştere? Cazul agresorului fiului lui Peniu(1863)


O sentinţă penală, pronunţată ieri de către un complet al Tribunalului Constanţa, privitoare la o infracţiune de vătămare corporală gravă, produsă prin violenţă (agresiune prin lovire, cu un obiect contondent), ne-a atras atenţia. Motivul pentru care ne aplecăm asupra subiectului este acela că ni se par a fi simptomatice, din punctele de vedere general – social şi particular – juridic, atât cazul în sine, cât şi modul în care se manifestă Justiţia, în raport cu acest tip de speţe. Foarte pe scurt, situaţia de la care pornim se prezintă astfel: în urmă cu câteva luni de zile (în 13 octombrie 2012, la orele 04.30, în plin centrul Constanţei, pe Bulevardul Tomis) , victima, Paul Mihai Peniu (nimeni altul decât fiul fostului mare atacant al echipei de fotbal „Farul” Constanţa, Paul Peniu, actualmente preşedinte al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”), a fost lovit în cap, cu o sticlă, de către agresorul Alin Mureşanu. Astăzi, Tribunalul Constanţa l-a condamnat, pe acesta din urmă (judecat fiind în stare de arest), la o pedeapsă privativă de libertate de patru (4) ani. Hotărârea Instanţei îl obligă pe A.M. şi la plata unei despăgubiri de 22.000 Euro, către P.M.P. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel. Acesta este cazul şi asta-i soluţia juridică pronunţată, până în acest moment. De aici încolo curg întrebările noastre, pe care le considerăm legitime, luînd în considerare cel puţin două aspecte, evidente şi, deci, remarcate şi... reclamate de către opinia publică, din ce în ce mai des şi mai apăsat, în ultimii ani.

Este sau nu (şi) Justiţia responsabilă pentru creşterea nesiguranţei cetăţeanului?
Primul lucru remarcat, la sentinţa despre care am făcut vorbire, este duritatea sa, în comparaţie cu ceea ce hotărăsc, în mod obişnuit, Instanţele româneşti (iar cele constănţene, din păcate, nu fac, deloc, excepţie...). De mult timp, observând foarte atent soluţiile penale, în speţe asemănătoare, n-am mai remarcat astfel de condamnări: patru ani de recluziune penitenciară, cu executarea pedepsei! Semnificativă este şi suma stabilită ca despăgubire: 22.000 de euro! Este normal să ne întrebăm dacă astfel de penalizări aspre ale agresiunilor fizice, comise cu violenţă, nu ar fi avut darul (dacă ar fi fost o regulă, nu o excepţie, în jurisprudenţa consolidată a sistemului judiciar românesc „postdecembrist”, adică o practică programatic - curentă a Instanţelor de judecată) să frâneze, măcar, mai mult decât îngrijorătoarea extindere a fenomenului infracţional, în societatea contemporană românească. Căci este o realitate, cu accente aproape patetice, această continuă degradare a stării de siguranţă a cetăţeanului obişnuit, care nu-şi poate permite (şi probabil că nici nu are chef!) să-şi... angajeze body-guards, când iese din casă, sau să-şi blindeze proprietatea ca în vreme de gherile urbane (sau rurale, căci nici „la ţară” lucrurile nu stau mai bine). Ne amintim de pedeapsa, ridicol de mică, primită, cu nici trei ani în urmă, de agresorul fetiţei de clasa a doua, din Constanţa, căreia i-a fost smuls cerceluşul, cu tot cu jumătate de ureche!, chiar în faţa şcolii unde învăţa. Doar şase luni! Şi alea cu suspendare, pentru că nu era recidivist! Probabil că a devenit, între timp, văzând că Justiţia este atât de indulgentă... Ce să mai vorbim de alte cazuri, intens mediatizate, cum sunt cele ale „reglărilor de conturi”, între bandele de interlopi, din oraşele noastre: toţi protagoniştii sunt bine mersi, în libertate, fie beneficiari de „N.U.P” de la Parchet, ori achitaţi de către judecători foarte toleranţi, fie condamnaţi cu suspendare, sau eliberaţi rapid, condiţionat. Şi ne mai mirăm că, în Constanţa, Săcenii sau Văsenii fac legea, pe stradă, aşa cum în Mangalia nu mai ai loc să respiri civilizat de răul unor Beinur sau Sinan. Medgidia este, şi ea, sub papucul locţiitorilor lui Nicu Gheară, iar Năvodariul are interlopii săi, la concurenţă cu unii baroneţi din administraţie!

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă?...
La fel de legitimă este şi întrebarea legată de influenţa statutului social (cu toate componentele sale: poziţie, avere, notorietate publică etc.) al „părţilor”, când se judecă anumite cauze penale. Oare să nu fi contat, chiar deloc, pentru Instanţa care a dat o (binemeritată) pedeapsă aspră, în dosarul de la care am pornit discuţia, faptul că victima este fiul lui Peniu, iar agresorul este un „nimeni”? Punem această întrebare pentru că, în cazurile când lucrurile stau exact invers, am observant cea mai mare indulgenţă, din partea judecătorilor. Foarte bine că sunt, în sfârşit, condamnări mai grele, care să atingă cele trei obiective ale pedepsei penale, aşa cum sunt fixate de Dreptul Roman (protejarea societăţii prin izolarea, până la reeducare, a infractorului ; reeducarea, în sine, a acestuia ; exemplu pentru toţi potenţialii infractori, care să ştie ce vor păţi dacă fac ceea ce au făcut cei pedepsiţi). Cu o singură condiţie: balanţa Justiţiei să fie mereu, întotdeauna şi pentru toţi, depanată după aceeaşi metrologie socială! Adică, ocaua Codului Penal să fie aceeaşi pentru toţi…

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri