Mâine, 1 aprilie, începe montarea a trei pasarele pietonale în stațiunea Mamaia. Lucrările vor dura mai bine de trei săptămâni, iar în toată această perioadă traficul auto va fi deviat.
RATC a anunțat, din cauza lucrărilor executate la carosabil în zona Sat Vacanţă pe bd. Mamaia în perioada 01.04.- 24.04, va modifica traseul liniei 40 C începând cu 10.04.2014, ora 10.00, astfel: Gară – Delfinariu - strada Soveja - Bd. Lăpuşneanu, Camus şi retur pe acelaşi traseu.
De asemenea, traficul rutier dinspre Constanţa către Năvodari, acesta va fi redirecţionat pe aleea din faţa Hotelului Perla, cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic. Şoferii care vin dinspre Năvodari către Constanţa vor fi îndrumaţi să circule pe linia de centură, cu ieşire pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Între 1 aprilie şi 15 mai, în zona Piaţetei Cazino şi a Hotelului Rex, pe o distanţă de 200 de metri se va merge pe câte o bandă pe sens. Una dintre pasarele va avea forma unui iaht, cealaltă va reprezenta un năvod şi pescăruşi, iar cea de-a treia va fi în formă de val.
"Pasarelele în sine vor fi nişte obiecte de artă. Vor fi desfiinţate trecerile de pietoni, vor fi utilizate numai aceste pasarele, se va fluidiza foarte mult traficul, însă ele în sine, aşa cum le vedeţi în fotografii, vor fi nişte lucruri excepţionale. Sunt convins că mare parte din turişti, aşa cum la ora actuală merg pe pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale", a spus Radu Mazăre.
Pasarela "Iaht" va fi amplasată la trecerea de pietoni de la intrarea în Mamaia dinspre satul de vacanţă. Aceasta prezintă în mod stilizat prora şi catargul unui iaht, iar porţiunea pietonală va fi placată cu lemn pentru a sugera puntea iahtului. Existenţa unei zone verzi pe mijlocul bulevardului Mamaia în amplasamentul propus permite poziţionarea pe aceasta a unui stâlp de susţinere pentru vârful prorei şi al catargului. Pasarela are o forma curbată pentru a sugera cât mai realist prora unui iaht. Porţiunea pietonală a pasarelei va fi placată cu lemn pentru a sugera astfel puntea iahtului. Accesul dinspre satul de vacanţă se va face pe scări, perpendicular pe bulevardul Mamaia, scări ce vor fi amplasate pe mijlocul aleii principale de acces în satul de vacanţă. Această pasarelă se va afla în imediata vecinătate a punctului de plecare a telegondolei şi lângă Aqua Magic, potrivit Mediafax.
Cea de-a doua pasarelă, intitutală "Năvod şi pescăruş", va fi în zona Cazino, punctul central al staţiunii. Întregul ansamblu va fi atent lucrat din punctul de vedere al designului, cu cele mai noi tendinţe, de avangardism. Accesul pe această pasarelă se va face pe o rampă circulară, în formă de melc sau de şarpe, de urcare/coborâre fără trepte, putând fi astfel folosită şi de persoanele cu dizabilităţi motorii.
Accesul dinspre Cazino se va face pe o rampă înclinată în formă de melc, iar accesul pe pasarelă, dinspre lacul Sutghiol, se va face tot pe o rampă înclinată, care va pleca în curbă de pe pasarelă, în lungul bulevardului Mamaia, spre Năvodari. La jumătatea ei, rampa va fi întoarsă cu 180 grade şi va continua până la nivelul trotuarului.
Cea de-a treia pasarelă va fi în apropierea Hotelului Rex şi poartă numele "Val retro". Pasarela va avea un design retro de sfârşit de secol XIX, realizat din fier forjat, ce reprezintă creasta unui val înspumat. Această pasarelă este dedicată amplasamentului din faţa hotelului Rex, ce are o vechime considerabilă. Accesul se va face pe scări paralele cu bulevardul Mamaia. Astfel, scara din faţa hotelului Rex va coborî spre Năvodari, iar cea dinspre lacul Siutghiol va coborî spre Constanţa".
Inaugurarea ar fi trebuit să aibă loc inițial la 1 decembrie 2013.
Lucrările sunt realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului este de 10,5 milioane de lei, contribuţia Uniunii Europene fiind de aproape 7 milioane de lei.
Radu Mazăre crede că "Mamaia va fi foarte spectaculoasă" în următorul sezon estival, atât datorită realizării pasarelelor, dar şi după reabilitarea falezei şi a piaţetelor din staţiune, lucrările pentru modernizarea acestora urmând să înceapă în câteva săptămâni.