Primăria Constanța a început masacrul copacilor

Primăria Constanța a început masacrul copacilor (2300)


În timp ce organizațiile ecologiste atrag atenția că municipiul Constanța este unul care are un deficit de spații verzi, angajații Primăriei Constanța continuă masacrul asupra copacilor din oraș. După ce, anul trecut, au fost măcelăriți cei de pe Bulevardul Elisabeta din zona Cazinoului din Constanța, recent, au început să fie mutilați și cei din zona Billa. Deși în mod normal, la început de primăvară se impunea o toaletare a copacilor, mulți dintre aceștia au rămas fără nicio creangă, după care au fost dați cu vopsea. Mai mult, zeci de copaci au fost tăiați de la bază, la final rămânând doar niște cioturi, situația fiind semnalată ziarului „Timpul” și de cei de la Baricada Verde care au trimis și fotografii edificatoare în acest sens.


Locuitorii din zonă spun că se așteptau ca angajații primăriei să vină și să facă o toaletare însă au rămas surprinși atunci când au văzut ce a rămas la final de operațiune.

„Au venit cu drujbele și au tăiat câteva zile la rând. Erau de la primăria lui Mazăre. Am crezut că se va face o toaletare care, chiar era necesară. Apoi, am observat că mulți copaci vechi, poate de peste 50 de ani, au fost pur și simplu tăiați de la bază. Uitați-vă ce cioturi au rămas în urmă. Toate lemnele erau încărcate apoi în mașini. Probabil, sunt valorificate pe semne că primăria nu mai are bani pentru carnavalurile lui Mazăre”, a spus unul dintre locuitorii din zona Billa.


Tot despre situația din zonă, un alt cetățean a spus că ceea ce se întâmplă este un masacru asupra spațiilor verzi care și așa nu prea există la Constanța.
„Au făcut prăpăd, nu se poate așa ceva într-un oraș civilizat. Este un masacru asupra mediului, asupra naturii, asupra sănătății noastre. Și așa nu avem parcuri suficiente, acum au început să ciuntească și copacii. În loc să existe un proiect pentru mediu, pentru a îmbogăți natura verde, oamenii lui Mazăre vin și distrug și ceea ce s-a format în ani și ani de zile. Am sunat la primărie să cer explicații despre ceea ce se întâmplă, însă nu mi-a răspuns nimeni”, a declarat Mihai Paraschivescu, un alt locuitor din aceași zonă.

Așadar, prin această intervenție brutală, este de la sine înțeles că sănătatea şi viaţa copacilor vor fi afectate de această intervenţie brutală şi contrară oricăror norme raţionale şi rezonabile de gestionare a copacilor din oraş. 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri