Arabii, interesaţi să investească în judeţul Constanţa(1423)
Reprezentanţii Prefecturii Constanţa organizează, mâine, la ora 16.00, conferinţa de presă prilejuită de vizita delegaţiei ambasadorilor țărilor arabe.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Constanţa, obiectivele vizitei vizează dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-arabe în privinţa investiţiilor în judeţul Constanţa. Totodată, în cadrul întâlnirii se vor aduce în discuţie subiecte ce privesc încurajarea turismului bilateral, dezvoltarea relaţiilor educaţionale şi culturale şi interesul acordat de partea arabă în privinţa activităţilor şi colaborării cu RAJA.
La întâlnirea cu arabii, judeţul Constanţa va fi reprezentat de prefectul Radu Volcinschi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, şi viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
Articole recomandate
Camerele închiriate in scop turistic, impozitate !
Cum se pregătesc stațiunile din sudul litoralului pentru 1 Mai
Locuitorii din Mangalia vor îngheța de frig în această noapte
Abonamente CFR, disponibile în tonomatele din gări


