
De ce nu a fost arestat preventiv Nicușor Constantinescu(1354)
Judecătorul Raul Alexandru Nestor de la Tribunalul București a respins, săptămâna trecută, cererea DNA de arestare preventivă a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, invocând, printre alte motive, faptul că acesta suferă de o boală gravă.
“Sub aspect circumstanțial, din analiza înscrisurilor cu caracter medical depuse la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a fost diagnosticat cu o afecțiune extrem de severă — cancer de prostată cu risc ridicat care necesită un tratament intensiv combinat de terapie prin radiații și terapie cu hormoni. Existența acestei afecțiuni extrem de grave este demonstrată în actualul stadiu al cercetărilor prin scrisoarea Spitalului din Stanford — Secția de Radioterapie Oncologică din data de 4.02.2014. Extrem de important sub aspectul propunerii de luare a măsurii arestării preventive în prezenta cauză este faptul că într-un alt dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea DNA—Serviciul Teritorial Constanța au fost inițiate demersurile pentru efectuarea unei expertize medico-legale în vederea soluționării unei cereri de suspendare a urmăririi penale formulate în condițiile art. 312 alin. 1 Cpp. Conform declarațiilor date de inculpat în fața instanței de judecată la acest termen, investigațiile medicale necesare întocmirii raportului de expertiză medico-legală au fost deja inițiate, inculpatul fiind obligat să se supună mai multor investigații de specialitate în unități medicale de resort, fiind necesară inclusiv reluarea unei proceduri medicale invazive extrem de dureroase — biopsia, procedură pe care inculpatul susține că ar fi parcurs-o, însă în unități medicale din străinătate“, se arată, printre altele, în motivarea instanței.
Sursa: Agerpres
Articole recomandate
Ziua în care cuţitele au fost scoase şi... folosite, în politica românească! Premierul Ponta şi preşedintele Băsescu s-au acuzat de infracţiunile cele mai grave...

Constănțeanul Gheorghe Dinu nu a strâns semnăturile necesare pentru a candida la prezidențiale

Deputatul Remus Cernea spune „adio” Partidului Verde şi transmite un mesaj susţinătorilor

DOUĂ CLASE ANTAGONISTE - BOIERII PNL ȘI BOIERII PSD

Sursazilei.ro. Cum au plimbat procurorii un dosar al lui Radu Mazăre până la prescripţie

Mamele ar putea primi 500 de lei la naşterea unui copil
