
Primăria Constanţa îşi face car alegoric de 30.000 de euro(2151)
Aleşii locali l-au validat, astăzi, în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal Constanţa pe Valeriu Iosif Ene de la UNPD. Acesta i-a luat locul lui Harry Boiagian care a plecat la Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa.
Tot în cadrul şedinţei de astăzi, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău a formulta o propunere prin care toţi aleşii locali să se gândească la o soluţie serioasă pentru Cazino.
„Până la jumătatea anului 2015 nu vom putea finaliza proiectul pe acest ciclu financiar al fondurilor europene. Nu renunţăm la finanţarea comunitară, dar trebuie să găsim o soluţie, o altă axă pentru anii 2014-2020. Vom face un studiu de oportunitate pentru a identifica o soluţie. După acest moment, propun ca studiul să fie analizat într-o comisie a Consiliului local format din toate partidele”, a spus Decebal Făgădău.
Tot în cadrul şedinţei, Consiliul Local Constanţa a aprobat bugetul RADET şi planul de administrare al consiliului de administraţie al RADET.
Pe de altă parte, Ana Marcu, consilier al Partidului Naţional Liberal a propus ca procentul care provine din taxa de promovare a staţiunii Mamaia să fie modificat în sensul ca municipalitatea să ia 40% iar 60 % să revină asociaţiei de promovare. În prezent, municipalitatea beneficiază de 20% iar asociaţia de promovare primeşte 80%.
Referitor la propunerea consilierului Ana Marcu, primarul Radu Mazăre a declarat: „Acest lucru trebuie discutat înainte cu privaţii din Mamaia pentru că s-au făcut nişte cheltuieli. Un car ar costa cam 30.000 de euro. Din banii de promovare, asociaţia va elabora mai multe branduri de staţiune care vor fi imprimate pe şepci, pe tricouri, iar acest lucru se face cu o companie care costă. Brandurile de staţiune trebuie să fie de calitate, la un standard ridicat“.
Articole recomandate
Senatorul Nicolae Vlahu condamnă cu fermitate intențiile Guvernului Ciolacu, care pun în pericol libertatea de exprimare în mediul online

Micșorarea taxei de habitat din Cumpăna, propusă de liberali, respinsă de consilierii PSD

Campania electorală a liberalilor constănţeni – de la elefant la şoricelul Chiţac

S-a decis, în Delegaţia Permanentă a PNL: Liberalii cer intrarea în PPE, nu colaborează cu PSD, iar Antonescu va rămâne preşedinte "INTERIMAR", până la Congresul Extraordinar din iunie sau iulie!

Sponsorii PNL: Dragomir şi Manea, cei doi „Patriciu de Constanţa” ai liberalilor

Liberalii s-au decis: Silviu Coșa, noul prefect al Constanței

Noii miniştri din Guvernul Ponta au depus jurământul de învestitură

Condamnatul ADRIAN NĂSTASE, în drum spre Penitenciarul Rahova: „Răzbunare murdară, pedeapsă îngrozitoare şi injustă!” Ar putea să mai primească un supliment de pedeapsă, ca recidivist, de cel puţin un an (vezi cazul Gigi Becali)! Huiduit de către trecători!

Remus Negoi - cel mai activ senator din județul Constanța în ultimii 20 de ani
