Ce lucrări de reabilitare la infrastructură se realizează în Medgidia(1049)


Anul 2014 aduce noi lucrări de reabilitare la infrastructura municipiului Medgidia. Edilul oraşului are în plan pentru anul acesta modernizarea condiţiilor de transport, prin reabilitarea de căi principale de acces în municipiu, precum şi creşterea numărului de parcări.

Principalul obiectiv al proiectului constă în reparaţia capitală la Podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră. Suprafaţa de asfalt va fi îndepărtată până la beton şi se vor turna trei straturi noi de asfalt. Suprafaţa pietonală, trotuarele, vor fi amenajate cu dale, iar bordurile înlocuite. Mai mult, tot ceea ce ţine de elemente metalice, din beton sau beton armat va fi refăcut şi reparat. Lucrările la pod se vor întinde pe o arie de 13.419 mp.

Un alt punct de pe lista de obiective este modernizarea străzii Vîlcelelor, pe o suprafaţă de 9869.95 mp. Trotuarele vor fi refăcute, strada va fi asfaltată şi lărgită, pentru a asigura traficul în siguranţă al autovehiculelor. Vor fi montate indicatoare de circulaţie şi marcaje rutiere şi se vor realiza locuri de parcare noi.
Tot în acest proiect este inclusă reabilitarea a 25 de parcări în zona de nord a municipiului, adiacente străzilor Independenţei, Mihai Viteazu, Industriei, Vîlcelelor, Dezrobirii şi 11 parcări în Zona Vest adiacente străzilor Podgoriilor, Vânătorilor, Lupeni.

Lucrările la parcări au început deja în zona de Nord, lângă sala de sport. Mai mult, se vor amenaja 49 de staţii de transport în comun. Staţiile vor fi amplasate în zonele de staţionare a mijloacelor de transport în comun şi vor fi moderne, echipate la standarde europene. În plus, vor fi amenajate şi 27 de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală fiind de aproximativ 14.000.000 lei, din care primăria va contribui cu 200.000 lei. Durata de implementare este de 22 de luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv 21.08.2013, mai exact, lucrările ar trebui să fie încheiate până în vara anului 2015.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri